Noi trimitem la Eurovision ce ştim că a mai câştigat

A fost finala Eurovision și am urmărit puțin subiectul pentru că eram curios dacă o să câștige Monica Odagiu cu piesa despre care am scris deja, ”Fereastră pentru un orb”. 

Nu credeam că are șanse reale, mi se pare că piesa nu e neapărat potrivită pentru Eurovision. E în limba română, este mai mult la sentiment, la concursul ăla se caută altceva.

A sunat și mai bine decât în semifinală, mai bine decât înregistrarea de pe Spotify. A filmat și TVR-ul decent, a fost și o coregrafie, toate bune.

Dar a câștigat Alexandra Căpitănescu (care cred că e câștigătoare la Vocea României) cu o piesă semi-rock.

Câștigătoarea are 34k views pe Youtube acum, piesa Monicăi Odagiu are 31k views. That sums it up.

Mi se pare OK piesa Alexandrei Căpitănescu, nici nu-mi displace, nici nu o pun pe repeat. Mi se pare o piesă mai de Eurovision.

Dar ce cred că e interesant este modul în care alegem să trimitem la acest concurs piese care seamănă cu ceva ce a mai câștigat în trecut. Piesa asta mă duce cu gândul la finlandezii ăia ciudați care au luat acum câțiva, Hard Rock Hallelujah. Am mai văzut tendința asta românească în alegerea reprezentanților de la Eurovision. În loc să mergem spre viitor, spre ce credem că ar putea avea succes, noi alegem direcțiile care au mai fost.

Spune destul de multe despre noi și modul în care privim lumea.