Post elaborat acum câteva săptămâni.
Se dă o campanie. Random. Şi se implică nişte oameni. Mulţi, puţini, depinde care e strategia. Ideal ar fi să se implice cât mai mulţi (vezi campania „Accidentele se pot întâmpla oricui!” unde s-a implicat practic…. toată lumea din Media Pro). Şi în funcţie de cât buzz stârneşte campania (mai exact, cât buzz reuşeşti să fabrici), se cheamă că ai succes sau nu. More or less.
Acu… dacă vine vorba de analizat rezultate, te dai frumos la o parte din vâltoarea momentului şi încerci să priveşti de pe margine. Şi dacă nu iese bine este esenţial şi subliniez: esenţial să recunoşti, în primu rând faţă de tine însuţi, că ai dat-o în bară. Dacă ai dat-o în bară.
Şi de obicei, când o campanie care n-a ieşit bine este lăudată sunt două variante: ori lăudătorii sunt subiectivi şi se ghidează după acest „criteriu”, ori n-au nicio treabă cu domeniul. Şi ajungem să avem nişte campanii foarte slabe pe care diverşi oameni le consideră valoroase. Şi apar situaţiile alea gen: „Uite ce mişto erau tricourile ălora! hai să ne facem şi noi tricouri!”. Ah…dar noi n-avem bani de tricouri…
Şi ajungi să faci o campanie de promovare cu pixuri şi brelocuri.
Cum bine zicea Sorin Tudor la Brands, Blogs and cookies, la PR şi advertising a ajuns să se priceapă toată lumea. Şi nu e bine. Nu e bine deloc.
