Din când în când se mai aduce în discuţie Casa Regală şi valorile pe care ar trebui să le inspire aceasta. În ultimii ani s-a creat un curent hipsteresc de susţinere necondiţionată a Regelui Mihai, un soi de răspuns întârziat la politica de denigrare întreprinsă de comunişti (ăia dinainte de ’89 şi ceilalţi).
La fiecare discuţie legată de monarhie, aceşti hipsteri regalişti găsesc tot felul de argumente istorice, de parcă toţi ar fi ieşit de pe băncile facultăţii de profil şi, pe lângă asta, ar deţine adevărul absolut.
Dincolo de orice interpretări, avem nişte fapte foarte clare. Mihai I a fost un rege foarte tânăr. Mihai I a renunţat la numele Hohenzollern-Sigmaringen (dând naştere unei dinastii care o să se stingă, probabil, în vreo 2 generaţii). Mihai I a părăsit ţara pe care o conducea (a fugit, a fost alungat – cum vreţi voi să-i spuneţi). România este în acest moment o republică semi-prezidenţială.
Niciunul dintre lucrurile de mai sus nu justifică respectul exagerat faţă de Casa Regală. E drept, în momentul de faţă membrii Casei Regale sunt nişte oameni care fac acte de caritate şi care au nişte strămoşi de viţă nobilă. Atât. Restul ţine de un curent clădit pe disperarea oamenilor care nu mai găsesc direcţii politice în care să creadă.
Sunt de acord că e important să susţinem o idee, dar numai dacă respectiva idee e întruchipată de oamenii potriviţi.
5 comentarii. Leave new
Personal nu-i reprosez nimic regelui Mihai asa cum i-a reprosat Basescu tradarea tarii. Era un tanar care, cu pistolul tinut la cap de interese mult mai puternice, a cedat in fata lor. Daca nu ceda, ne rupeau rusii oricum si gata.
Asa ca sunt de acord cu tine cu respectul tinut in frau. Oameni care vor binele tarii, bravo lor, dar pana la articole de genul scris azi de Claudia e cale lunga rau.
Eu i-as reprosa ca a renuntat la titlul prusac. Casa Regala a Romaniei exista doar pe filiera Hohenzollern, nu avem o Casa Regala de facto.
Nu e vorba de Claudia, e vorba de marea de oameni care ridica pe un piedestal o notiune care in Romania avea valoare la inceputul secolului trecut.
Casa Regala inseamna si altceva decat abdicarea lui Mihai si fuga din tara. Probabil ca sustinatorii Casei Regale viseaza la ce era inainte de razboi. Si probabil ca in perioada interbelica era mai bine decat in pseudodemocratia asta.
Singurul lucru bun pe care il vad in regalitate este ca cei mici nascuti in Casa Regala sunt crescuti cu scopul de a conduce. Sunt trimisi la cele mai bune scoli, sunt plimbati prin tara pentru a vedea omul de jos si cum se descurca. Si poate sunt sanse mai mari sa creasca niste lideri buni.
Daca stai sa te gandesti, am avut drept conducatori un electrician, un cizmar, un animal politic scolit la Moscova, un profesor universitar si un capitan de nava. Casa Regala nu sunt asa rau daca privesti lista asta.
Pentru mine problema nu sta intr-un singur om. Ferdinand si Carol I nu au facut singuri lucrurile bune din tara asta. Desigur, nu a fost totul roz in clasa politica de atunci. Dar erau si oameni care faceau ceva pentru popor. Acum cine ar fi acela care s-a pus efectiv in slujba tarii?
Nimeni. Nici macar Mihai I 🙂
Haosul romanesc (insemnand, cu foarte putine intermitente, de numarat doar pe degetele celor doua maini), de dinainte de 1866 si de dupa 1947, poate fi din nou intrerupt re-introducand noi, romanii, monarhia constitutionala. Tor restul au fost figuri domnitoare, fie deosebit de sterse atat in Moldova cat si in Valahia (Transilvania nu a fost in fapt „Tara Romaneasca decat cu ajutorul lui Ferdinand si a familiilor regale Europene).
Marile familii nobiliare din Moldova si Valahia, care si-au disputat o vreme pe lang Puterile Garante, tronul Romaniei Mici (adica doar Oltenia, Muntenia si Moldova fara Bucovina), au inteles repede ca propasirea lor si a romanilor nu se putea face optim decat sub o monarhie constitutionala de mare respiratie europeana si …internationala (Casa Regala romana s-a inrudit si cu Tarul Rusiei). Cuza a fost un paliativ impus de Puterile Garante si in special de Turcia, puterea protectoare. care nu dorea o Casa de prestigiu ci…un necunoscut. Este de pomina scnadalul pe care l-a declansat Carol I, cand a batut primele sale monede (si apropos, Casa Regala a introdus moneda nationala, LEU-ul) cu inscriptia …DOMN AL ROMANILOR. Plus un Blazon Regal. Au crapat de ciuda Autro-ungarii , pentru ca romanii erau si cei din Transilvania; turcii si ei ingrijorati ca Principatele Unite devin evident Regat de sine statator.
Cam de la 1400 si pana la 1866, ducii (boierii – termen slav dealtfel = boliar mai clar in bulgara), cu cele cateva exceptii notabile si de foarte scurta durata, nu au cautat neatarnarea tarii.
Din 1960 si pana astazi, am ramas sa ne cam administram in interiorul tarii, dupa capul nostru. Si am vazut ce a iesit. Suntem pulbere la toate capitolele. De la lipsa in masa a lui „sapte ani de acasa”, prea stricat de manele in ultimii doua zeci de ani, la educatia gimnaziala si academica unde nu mai este rusine inca din vremea lui Elena Ceausescu, „dr. ing. academician” care nu trecuse decat pe la scoala primara. Facultatile muncitoresti, diplomele universitare si doctoratele luate pe bani si pile. Cine sa conduca azi tara? Cine are autoritatea incontestabila?
Si corolarul: cine sa asculte cand sitie ca si el…ca celalalt…
Cercul acesta vicios trebuie rupt!
Monarhia Constitutionala este o solutie pentru Romania. Monarhia Constitutionala privita ca simbol si mai putin ca nume propriu. Rege, Regina, conteaza mai putin, important este sa se rupa cercul, sa se refaca Constitutia (poate tot dupa cea belgiana, actuala desigur), etc.
Sa ne intoarcem la Academie si academicieni autentici, sa generam diplome autentice, sa crestem incerderea oamenilor prin mijloace adecvate CA SE POATE TRAI SI IN ROMANIA.
Se vor gasi insa „Bratieni” sa si realizeze acest necesar salt?
Pentru mine asta este intrebarea astazi, dupa 58 de ani de viata.
Altfel, de „hoinari” nu duce tara lipsa…Au si plecat vre-o trei milioane in 20 de ani…
Or mai pleca si altii daca nu se inchide cercul vicios al Conducerilor corupte!
Iar Monarhia Constitutionala este o garantie si un pas inainte.