Un popor de stânga

O să trecem şi de referendumul ăsta, o să se încheie o nouă campanie şi vom trage linie. Poate acum, poate la începutul anului viitor, după încă una sau chiar două campanii electorale.

Concluzia mea, cel puţin după ce-am văzut până acum în România post-decembristă şi, mai ales după ce-am văzut în ultimele şase luni e că poporul nostru e unul de stânga. Cum s-ar zice, comuniştii nu sunt doar ei, ăia care au dat note informative la Securitate sau au fost trăit în cercurile apropiate Tovarăşului, ci suntem şi noi, prin fiecare murmur care aduce aminte de „perioadele mai bune”. Cu fiecare pensionar care cugetă că pe vremea lui Ceauşescu era mai bine, cu fiecare salariat care nu verbalizează gândul, dar se rezumă să declare că înainte era stabilitate în ţară şi „te descurcai”.

Dreapta din România postdecembristă s-a zbătut întotdeauna. În primii ani a pierdut, mai apoi a câştigat cu greu, a pierdut din nou, a câştigat ceva mai clar şi acum e pe cale să piardă din nou. Asta nu pentru că oamenii cu viziune de dreapta s-ar mobiliza să voteze, ci pentru că uneori stângiştii devin scârbiţi de conducătorii pe care i-au ales.

Stânga, pe de altă parte, a ştiut mereu să fie puternică, chiar şi în Opoziţie. Lucru pe care cei de Dreapta nu l-au învăţat niciodată. Chiar şi în ultimele luni, după ce USL a preluat controlul, PDL a demonstrat că nu ştie să joace în Opoziţie. Au fost prea ocupaţi să se certe între ei.

Ar mai fi de notat şi faptul că în ultimii 20 de ani Dreapta n-a avut un reprezentant puternic. PSD (la început FSN, pe urmă PDSR) s-a bătut cu partidele istorice, pe urmă s-a bătut cu Convenţia Democrată, mai apoi cu Vadim (când CDR era deja distrusă), ulterior cu PD-L. Fiecare partid care a condus după PSD şi-a încheiat mandatul total epuizat.

Ironic e că fără vreun concurent solid, PSD şi-a găsit naşul tot din propria barcă, Traian Băsescu fiind deputat FSN încă de prin 1992. De-asta e şi furia mai mare, mai ales că au fost ţinuţi pe bară 8 ani. 8 ani în care, fie vorba între noi, am dus-o mai mult bine decât rău. Dar acum poporul s-a săturat din nou de dreapta şi vrea înapoi acolo unde simte că îi e locul. Oricât ne-am zbate, inevitabilul se va produce.