Casual stuff

Dacă aş fi avut chef de scris în seara asta, aş fi scris un post lung despre cum merg prost lucrurile în ţară pentru că n-au comercianţii rest. Şi cum am dat naştere acestei industrii a restului sub formă de ciocolăţele pitic, plicuri de nescafe, ţigări la bucată, brichete, lame orbit şi gume turbo. Cred că 1% din puterea de cumpărare a românilor e exprimată în diverse articole de care nu avem nevoie şi pe care le primim ca rest.

De fapt, cred că turcii de-asta au făcut gumele turbo, ca să fie pe post de rest şi să se îmbogăţească. Sute de ani ne-au studiat şi când au văzut care ne e punctul slab, pac! au venit cu guma pe piaţă.

Acum ceva timp nici la Plaza n-au avut să-mi dea rest. Eram într-un magazin de încălţăminte şi aveam de primit rest câteva zeci de lei. Şi cât s-a dus domnişoara de la casă să schimbe, eu am încercat să-mi dau seama ce-aş prefera rest: şosete sau şireturi?

Tot mai multă lume se plânge de declinul pe care l-a înregistrat Twitter în ultima vreme. Şi sunt câteva lucruri care au contribuit la chestia asta:

• deşi numărul de postări a rămas constant (pentru userii pe care îi urmăresc eu cel puţin), procentul de zgomot a crescut
• expansiunea Foursquare a crescut zgomotul. nu mă interesează unde e X şi ce mayor a mai devenit prin nu-ştiu-ce birt. mă interesează ce spune.
• tot mai multă prostime. nu, nu haifaiverii sunt problema, ci ăia care sunt o clasă peste ei dar tot intră la prostime.
• era platformă de sharing de idei, articole interesante şi clipuri. acum e un fel de jurnal de bord şi toţi se simt căpitani. ora 9 îmi beau cafeaua. ora 12 n-am chef să muncesc. ora 14 pauza de masă. ora 16 aşteptăm să se facă 18. ora 20 sunt la terasă cu x şi y. ora 22 bag un film şi mă culc. ora 24 nu pot să adorm. ora 02 iar o să am nevoie de cafea.
• e „prea” efemer. nu merită să spui lucruri interesante pentru că se pierd. ideile nu declanşează reacţii (decât probabil acel smile in the mind), iar un twitt bun trăieşte câteva ore (idee pe care a zis-o Ciubotaru acum ceva timp). şi decât să-l cauţi ulterior prin tona de replyuri mai bine îţi forţezi memoria. prefer să notez ideile mai scurte pe tumblr. pe twitter aleg să public chestii care se ard repede, ideile mai cheap.
• o abundenţă de linkuri nu ajută pe nimeni. filtrezi cât poţi, dar oricum lumea n-o să-ţi citească tot ce dai.

Deşi a pierdut flavor-ul iniţial, Twitter o să crească în continuare pentru că a înlocuit chat-ul. Pe privat sau în public, ţin legătura cu o grămadă de oameni cu care n-aş vorbi pe messenger. Dar mă aştept la tot mai puţine lucruri interesante acolo.

Aşa că pentru social stuff am Facebook, pentru entertainment folosesc tumblr iar pentru articolele interesante pe care le citesc mi-am reactivat contul Delicious.

Am ajuns ieri seară pe Ghencea. Dincolo de atmosfera mişto, dincolo de stadionul plin (aşa cum nu l-am mai văzut de la Steaua – AS Roma), dincolo de cântecele galeriei, erau tipele venite la meci. La tribuna a 2-a, la peluze, dar mai ales la tribuna 1.

Şi e mişto să vezi tipe la meci. Ce tipă nu şi-ar dori să audă „Muie Dinamo” răsunând din piepturile a 20.000 de bărbaţi?

Dar aseară, ca de obicei, am observat tot felul de domnişoare care veniseră la meci ca la teatru. Şi mă gândesc să le facem un instructaj ca să nu avem probleme la intrarea pe stadion. Aseară iar am auzit-o p-aia cu „e prima oară când vin la stadion, ce vreţi să fac?”.

• iubita mea, când vii la stadion, în primul rând nu vii pe tocuri. Nu vii pe tocuri şi nici in fustă. Adidaşi, maxim sandale. Pantaloni.
• nu stai să te machiezi ore întregi. Da, sunt câteva zeci de mii de bărbaţi, 22 dintre ei au o groază de bani, dar nu te ia nimeni acolo. Toţi am venit pentru fotbal.
• dacă tot suntem acolo, hai să vorbim şi de geantă. de care te poţi lipsi. Dacă eşti la meci nu îţi trebuie nici conturul de buze, nici fardurile, nici rujul, nici parfumul ăla mic pe care îl ţii în geantă. nu îţi trebuie mai nimic din ce ai tu în geantă. încearcă să n-o iei cu tine la stadion. Nu de alta, dar altfel s-ar putea să vedem meciul la televizor.
• da, las-o pe tanti aia să te controleze. aşa se face pe stadioane. ca să nu arunce lumea cu chestii pe teren.
• odată aşezaţi la locurile noastre nu te apuca să mă întrebi cu voce tare ce echipe joacă. dă prost, mai ales pentru mine. iar după ce începe meciul nu mă întreba care sunt ăia cu care trebuie să ţinem. înţeleg că ţie îţi par foarte feminine întrebările astea, dar păstrează-le pentru televizor.
• dacă nu înţelegi nimic din meci, te rog nu-mi spune că te-ai plictisit. încearcă să pari preocupată.

Dacă femeile ar respecta măcar lucrurile astea de mai sus, lumea ar fi un loc mai bun.

Adică să ne vedem şi de treburi.

De când am terminat facultatea şi n-am luat licenţa, am fost în vacanţă. O vacanţă care m-a relaxat şi m-a omorât, puţin câte puţin.

M-a relaxat pentru că o lună jumate am fost blogger, am participat la o grămadă de evenimente faine şi dimineaţa m-am trezit doar cu o problemă în cap: ce să mai scriu azi pe blog?

M-a omorât pentru că eu nu sunt obişnuit să stau. Nu sunt obişnuit să nu fac nimic perioade lungi de timp. Nu prea ştiam să vegetez. Nu credeam să-nvăţ a dormi vreodată după-amiaza cu regularitatea cu care am dormit în luna asta jumate.

Dar după cum aţi observat, în ultimele zile am scris mai puţin pe blog de unde rezultă că am muncit mai mult. Diverse chestii cu care am rămas în urmă, proiecte viitoare şi o parte din alea vechi.

Acum, dacă îmi daţi voie, eu o să mă întorc la treburile mele şi o să scriu pe blog doar când apuc (destul de rar pentru un blogger, destul de des pentru un om ocupat).

Şi am scris postul ăsta nu pentru că aveam ceva de zis, nu că aş renunţa la blogging, nu că mi-aş pensiona blogul cum fac alţii, dar chiar nu voiam să scriu despre brandul de ţară.

Hai, nu plecaţi din faţa monitoarelor că urmează Friday’s Series News, un nou episod din Arhangheli şi a mî dî.

Suntem nişte cancanişti. Toţi. Chiar şi ăia care nu recunosc. Citim pe ascuns ce fac vedetele noastre de cârpă, bumbac 100%, care îşi odihnesc bucile obosite de atâta dans prin cluburi cu litere dublate în nume. Şi ne place când aflăm că se ceartă, se împacă, dau mii de euro pe excursii. Dar pentru că e decent să critici presa de scandal, nu ne arătăm drept simpatizanţi ai genului. Suntem oameni de calitate, nu cetăţeni oarecare, domni – nu plezirişti de ordin mărunt. Astea sunt plăcerile oamenilor de rând, noi avem o facultate, un master.

Şi nu-i vedem cum citesc ei pe ascuns CanCan, Click şi Libertatea într-un tab vecin fiind deschise Dilema Veche şi Caţavencu. Dar ajunşi pe twitter îi descoperim între urmăritorii diverselor conturi fake. Sunt aceiaşi cancanişti deghizaţi. Ăia care se plâng de jurnalism, critică moartea servită la draft, ca o bere ieftină, de presa românească. Tot ei se îngrozesc şi ajung să râdă de mojicia care a cuprins societatea, mojicie pe care o consumă ca nişte narcomani. Pardon, nu e mojicie, e parodie.

În acest minunat sfârşit de săptămână se pleacă la mare în grup. Ba la concertul Mika – moka, ba la Liberty Parade tot moka. Ca să nu ziceţi că nu v-am zis, iată ştirile de duminică seară.

Mii de români blocaţi pe Autostrada Soarelui. După un weekend încins pe litoral, zeci de mii de români se întorc acasă în această seară. Aceştia au luat cu asalt Autostrada Soarelui, fluxul mare de autoturisme producând ambuteiaje de zeci de kilometri. Alături de ei se află şi trimisul nostru special, Cătălin Radu Tănase.
– Cătălin?

– Mulţumesc Oana (e weekend, Esca e în concediu) mă aflu pe Autostrada Soarelui aproape de Cernavodă, locul în care începe coada întinsă pe zeci de kilometri. Am stat de vorbă cu oamenii şi aproape toţi mi-au relatat că se aşteptau la cozile acestea dar sperau să le evite plecând mai devreme sau mai târziu. Haideţi să mergem să aflăm direct de la un turist român… Bună seara
– (un tip într-un Opel, rupt de somn, mort de căldură şi uşor amuzat) Bună seara..
– De câte ore vă aflaţi pe drum?
– De… la 4.
– Şi de unde aţi plecat?
– Din Mangalia
– Vă aşteptaţi să fie aglomeraţie la întoarcere?
– Bănuiam, dar m-am gândit că lumea pleacă mai târziu.

Distracţie, muzică şi dans pentru turiştii aflaţi pe litoral în weekend. Sâmbătă artistul britanic Mika a susţinut un concert pe plaja din Mamaia în timp ce la Saturn zeci de mii de fani ai muzicii electronice s-au întâlnit pentru Liberty Parade. Au băut, au dansat şi s-au distrat până în zori.

*Material de la faţa locului*

– Cum e la mare?
– (un tip praf, cu o freză ciudată şi cu tricoul legat în jurul brâului) BINEEEEEEE! Ne distrăm, ne simţim bine, e atmosferăăăăăăăă! (pe fundal prietenii lui, la fel de morţi încearcă să intre în cadru)

– De ce aţi venit la mare?
– (alt prăfălău, băut, drogat etc) Că e Libărti Păreeeeid!!! Cum să nu vin? Facem haooooooos! uuhuuu.

Hotelierii se declară mulţumiţi după cel mai aglomerat weekend al verii. După ce zeci de mii de români au asaltat litoralul Mării Negre, managerii de hoteluri declară că a fost cel mai profitabil weekend. Gradul de ocupare a depăşit toate aşteptările iar încasările au fost pe măsură. Pentru că ne aflăm în plin sezon, o cameră a ajuns chiar şi la *multe sute de lei pe noapte* într-un hotel de 4 stele. Cei mai puţin pretenţioşi au găsit cazare la 2-3 stele la preţuri *la fel de mari*.

Aici urmează de obicei câteva întrebări pentru un manager îmbrăcat fistichiu şi pe urmă interviu cu o tanti care umblă prin gară cu „Cazare?”

Munţi de gunoaie lăsaţi în urmă de turişti pe plaje. După evenimentele din weekend plajele au rămas destul de pustii, însă pline de gunoaie. În Mamaia şi Saturn munţi de sticle şi pahare de plastic acopereau nisipul. Deşi organizatorii au încercat să păstreze curăţenia, numărul mare i-a luat pe nepregătite astfel încât plaja arăta ca după dezastru. Primarul Constanţei, Radu Mazăre a declarat că organizatorii vor primi amenzi şi vor fi somaţi să cureţe plajele în cel mai scurt timp.

Urmează ştiri externe. Distracţie plăcută.

Am mai zis că n-am deloc încredere în diversele iniţiative civice. Sunt convins că se vor extinde, dar niciuna nu va reuşi să schimbe lucrurile de fond. Nu vor schimba modul de gândire şi atitudinea românilor. Totuşi, cred că am putea schimba imaginea României printr-o iniţiativă de genul ăsta. Suntem în plină mediacracy iar social media începe să devină trend setter. Vorbeam aseară cu Ciubotaru despre coolness-ul pe care e construit brandul „Decât o revistă” (ajunsă la numărul 3, lansat aseară la Cărtureşti). De coolness beneficiază şi Lecturi Urbane şi Let’s Do It Romania. Şi nu e un lucru rău. E ok ca unii oameni să participe la anumite acţiuni doar pentru că e cool, cât timp devin endorseri ai evenimentului pentru cunoscuţii lor.

Cred că asta ar fi soluţia şi pentu promovarea brandului de ţară. Adică asta e direcţia din care trebuie să pornească lucrurile pentru ca aşa ceva să meargă. Fără bugete de media, fără creaţie pe contracte de milioane de euro. De la o gaşcă de oameni, pe facebook. Iar în viitor aşa vor merge lucrurile. De la mic la mare, de la implicare maximă a câtorva oameni la molipsirea altor subiecţi. Let’s do it Romania, Lecturi Urbane, Decât o revistă sunt câteva exemple.

Posturile pe săptămâna asta nu s-au copt încă. Le mai ţin o vreme în draft. Ce să-i faci, sunt diacritice proaste, de import. Cât timp le aşteptaţi puteţi să luaţi un loc pe canapea. Sau să reveniţi mai încolo. Oricum, nu sunaţi la uşă. Ies eu din când în când…

Ţi-o iei.

Mai întâi am avut parte de nişte parodii în loc de anumite cursuri iar după asta ne-au luat la mişto cu examenul de licenţă. Şi când faci asta, când susţii mediocritatea la nivelul corpului profesoral, când păstrezi nişte norme de evaluare total stupide, îţi primeşti răsplata. Adică studenţii te taxează. Da, ăia care n-au avut curaj să-ţi spună în faţă că vor schimbări.

Şi de mulţi ce am luat licenţa anul ăsta, la masterele CRP s-au înscris ceva peste 30 de oameni. 100 de licenţiaţi, 30 de candidaţi la master pe 120 de locuri. Dar nu, n-are sens să fie un examen uşor, sau măcar o corectură normală. Lasă, să fie puţini studenţi licenţiaţi, mai puţini la master, să se reducă posturile şi să ne dea pe noi afară, că asta merităm dacă suntem bătuţi în cap.

La marele master de publicitate cică s-au înscris 3-4 ameţiţi de la noi din an. Pe 55 de locuri. Şi în rest din afară. Dar sunt eu căpos, nu sunt profesorii de vină.

Secţia aia de comunicare o să se autodistrugă încet dar sigur. Merită asta.

O scurtă recapitulare a subiectului „De ce să nu dăm admitere la secţia de comunicare de la Litere” aici, aici, aici şi aici.

Pe pile.