Casual stuff

Printre multele prostii pe care le primesc pe mail, mai găsesc din când în când şi lucruri interesante. Şi dacă sunt interesante, le împărtăşesc. Cum e de exemplu Festivalul degustătorilor de film şi artă culinară care se desfăşoară la Portul Cultural Cetate în perioada 5 – 12 septembrie.

Din comunicat:

Timp de 7 zile, pe malul Dunarii, in Portul cultural Cetate (la 2 km de localitatea Cetate si 18 km de Calafat), cineasti romani si din tarile balcanice se vor intalni in cadrul unui eveniment cultural-artistic complet diferit fata de cele care au avut loc pana acum in Romania.
Festivalul Degustatorilor de Film si Arta Culinara, prima editie “Balcanii” va avea cate o zi dedicata unei tari balcanice (Albania, Bulgaria, Croatia, Grecia, Macedonia, Serbia, Slovenia, Turcia si Romania). In fiecare zi invitatii vor avea parte de filme din cate o tara si vor fi serviti cu preparate culinare traditionale din aceeasi tara.

Ce reţinem noi din restul comunicatului: Mircea Dinescu, eroul nostru, poetul de la revoluţie, Mircea arăţi că lucrezi este amfitrionul acestui eveniment şi atenţie – preşedintele Academiei de Gastronomie din România.  Deci nu numai că avem o academie de gastronomie în românia, dar e preşedinte Mircea Dinescu. Domnul academician.
Port.ro ne zice că festivalul se va prelungi şi la Muzeul Ţăranului Român între 17 şi 19 septembrie (data ar merita verificată totuşi).  Filme şi mâncare cu specific balcanic sună bine. Dacă n-o fi timp de mers tocmai până la Calafat, măcar la Muzeul Ţăranului Român să ajungem.

A revenit în peisaj discuţia privind asumarea responsabilităţii prin cazul maternităţii Giuleşti. Cine e de vină? Guvenul! Să cadă Boc! Să-şi dea demisia.

A scris Chirilă acum ceva timp un post pe tema asta. Şi a mai scris Zoso despre demisii.

Da, frumos ar fi să ne asumăm responsabilitatea pentru acţiunile noastre şi să acţionăm într-un fel sau altul. Aşa ar fi normal, într-o societate normală… etc. etc. Ştiţi placa cu societatea normală în care toate lucrurile s-ar întâmpla aşa cum trebuie.

Dar noi nu suntem în stare să ne asumăm responsabilitatea nici măcar pentru vorbele noastre, de ce să mai aducem în discuţie faptele? N-avem coaie să zicem lucrurilor pe nume atunci când e cazul. N-avem curajul să scriem un post în care să criticăm pe cineva pe faţă. Să ne asumăm posibilitatea unui conflict cu cel pe care îl atacăm în mod direct.

Asumarea porneşte de la curajul de a spune lucrurilor pe nume, cu riscul de a fi considerat un caracter beligerant. Da, e important să îţi asumi responsabilitatea pentru o eroare colectivă acţionând într-un anumit fel, dar mai important este să începi cu tine, cu acţiunile şi vorbele tale.

Dacă noi nu suntem în stare să criticăm pe cineva în mod direct şi alegem calea „diplomatică”, cum ne-am putea asuma faptele?

Dinu Patriciu bagă sute de mii de euro în magazinele Mic.ro (care se vor a fi nişte alternative la buticurile de cartier) şi n-are bani să-şi facă un site. Hai coa’ că e 100 de euro, ţi-l face repede Fusu. Ia un student de la Poli, îi face cărţi de vizită cu Neogen şi de 100 de euro îşi pune el benzină la Hummer. Despre cele 3000 de magazine Mic.ro, din care momentan sunt doar 140 de magazinaşe în marile oraşe, găsiţi în ZF. Vorba aia, 100.000 domeniul, 50 de euro site-ul. Să-ţi fie ruşine!

Un tren Constanta – Oradea a avut întârziere 9 ore. Până la Cluj. La Oradea încă nu ajunsese când s-a scris articolul ăsta. Cum adică întârziere 9 ore? :)) Şi la Oradea a ajuns… când? Sau au abandonat pentru că aveau întârziere prea mare?
Şi cel mai tare e că anul trecut am avut întârzieri de 4 ani şi 9 luni la trenuri. În total. Iar în Japonia zice articolul că media de întârziere e de 36 de secunde. Hai să zicem că în total au 2 ore întârzieri. Dar 4 ani şi 9 luni… :))

La noapte e ploaie de stele. Şi-o să mă uit la ele. Şi tu.

Vorbeam acum ceva timp cu Carmen despre antiviruşi. Faci ce faci şi n-o scoţi din antiviruşi pe Carmen. Nu ştiu cui vând ei antiviruşi, dar multe dintre firmele cu care am intrat eu în contact erau zero pe partea de securitate iar la end-useri serialurile curg pe net. Şi dacă nu merge la Kaspersky, merge la Nod32. Sau la altele.

Acum că a venit şi criza, tăierile se fac în toate departamentele, la sânge. De ce să avem firmă care să se ocupe de service-ul calculatoarelor? Lasă că nu se strică prea des.

De ce să plătim curier rapid să ne ajungă plicurile repede şi sigur? Poşta Română e mai ieftină.

Şi tot aşa.

Eu ştiu că îi zice „societate cu răspundere limitată”, dar asta nu înseamnă că trebuie să devii iresponsabil. Ce back-up? Ce back-up la back-up? Lucrăm pe un computer şi asta e. În multe cazuri şi fără antivirus!

Nu, nu e advertorial la Kaspersky, pur şi simplu m-am săturat să instalez windowsuri pe calculatoare de serviciu pentru bunici, tătici, unchi, mătuşi şi prieteni. Cumpăraţi-vă antiviruşi şi lăsaţi-mă în pace!

Atunci, ca şi totdeauna, funcţionarul era idealul românului doritor de trai bun cu muncă puţină. Funcţionarul înseamnă doar omul care în fiece lună primeşte sigur şi anticipat o leafă, tune-fulgere-trăznească, fie criză, fie belşug, care lucrează mai nimic şi totuşi se ridică mereu în grad dacă e deştept, care are avantagii în toate şi pretutindeni, iar la bătrâneţe rămâne şi cu pensie până la moarte.

Citatul face parte din romanul Jar scris de Rebreanu în 1934. „Atunci” face referire la începutul secolului 20. Deci de 100 de ani tot aşa e. Şi normal că n-o să se schimbe nimic.

Sunt atâtea asemănări cu perioada interbelică… de la criza economică mondială până la instabilitatea politică. Ăştia 50 de ani de comunism prin care am trecut aproape că ne-au ţinut pe loc în epoca aia.

Dacă aş fi avut chef de scris în seara asta, aş fi scris un post lung despre cum merg prost lucrurile în ţară pentru că n-au comercianţii rest. Şi cum am dat naştere acestei industrii a restului sub formă de ciocolăţele pitic, plicuri de nescafe, ţigări la bucată, brichete, lame orbit şi gume turbo. Cred că 1% din puterea de cumpărare a românilor e exprimată în diverse articole de care nu avem nevoie şi pe care le primim ca rest.

De fapt, cred că turcii de-asta au făcut gumele turbo, ca să fie pe post de rest şi să se îmbogăţească. Sute de ani ne-au studiat şi când au văzut care ne e punctul slab, pac! au venit cu guma pe piaţă.

Acum ceva timp nici la Plaza n-au avut să-mi dea rest. Eram într-un magazin de încălţăminte şi aveam de primit rest câteva zeci de lei. Şi cât s-a dus domnişoara de la casă să schimbe, eu am încercat să-mi dau seama ce-aş prefera rest: şosete sau şireturi?

Tot mai multă lume se plânge de declinul pe care l-a înregistrat Twitter în ultima vreme. Şi sunt câteva lucruri care au contribuit la chestia asta:

• deşi numărul de postări a rămas constant (pentru userii pe care îi urmăresc eu cel puţin), procentul de zgomot a crescut
• expansiunea Foursquare a crescut zgomotul. nu mă interesează unde e X şi ce mayor a mai devenit prin nu-ştiu-ce birt. mă interesează ce spune.
• tot mai multă prostime. nu, nu haifaiverii sunt problema, ci ăia care sunt o clasă peste ei dar tot intră la prostime.
• era platformă de sharing de idei, articole interesante şi clipuri. acum e un fel de jurnal de bord şi toţi se simt căpitani. ora 9 îmi beau cafeaua. ora 12 n-am chef să muncesc. ora 14 pauza de masă. ora 16 aşteptăm să se facă 18. ora 20 sunt la terasă cu x şi y. ora 22 bag un film şi mă culc. ora 24 nu pot să adorm. ora 02 iar o să am nevoie de cafea.
• e „prea” efemer. nu merită să spui lucruri interesante pentru că se pierd. ideile nu declanşează reacţii (decât probabil acel smile in the mind), iar un twitt bun trăieşte câteva ore (idee pe care a zis-o Ciubotaru acum ceva timp). şi decât să-l cauţi ulterior prin tona de replyuri mai bine îţi forţezi memoria. prefer să notez ideile mai scurte pe tumblr. pe twitter aleg să public chestii care se ard repede, ideile mai cheap.
• o abundenţă de linkuri nu ajută pe nimeni. filtrezi cât poţi, dar oricum lumea n-o să-ţi citească tot ce dai.

Deşi a pierdut flavor-ul iniţial, Twitter o să crească în continuare pentru că a înlocuit chat-ul. Pe privat sau în public, ţin legătura cu o grămadă de oameni cu care n-aş vorbi pe messenger. Dar mă aştept la tot mai puţine lucruri interesante acolo.

Aşa că pentru social stuff am Facebook, pentru entertainment folosesc tumblr iar pentru articolele interesante pe care le citesc mi-am reactivat contul Delicious.