Anul acesta nu avem ediţie de Festival Enescu, însă organizatorii au decis în premieră să separe Concursul Internaţional George Enescu de Festival. Astfel, concursul şi festivalul se vor organiza alternativ, o dată la 2 ani.
Timp de 3 săptămâni, în perioada 6 – 27 septembrie va avea loc a XIV-a ediţie a concursului care are 4 secţiuni: vioară, pian, violoncel şi compoziţie. 240 de concurenţi din 36 de ţări, de pe 5 continente. Citeşte tot articolul
Poate că e ciudat să simţi că vrei să înceapă cât mai repede un ceva despre care n-ai auzit decât poveşti. Doar că la PLAI nu e vorba doar de poveşti, care sunt multe şi toate de bine, e şi o apropiere de nişte oameni pe care i-am văzut doar de câteva ori şi pe care i-am simţit aproape din prima secundă. Pe Ţuca şi Tako i-am cunoscut în primăvară, la PRbeta, unde au fost invitaţi să vorbească despre comunicarea culturală. Auzisem că energia pe care ei au reuşit să o adune la Timişoara e comparabilă cu ce se întâmplă în fiecare august la Alexandria, dar asta nu însemna neapărat că o să rezonez şi cu ce fac ei acolo. Chiar dacă Oltea şi o mulţime de alţi oameni au zis mereu numai lucruri extrem de bune, chiar dacă pe hârtie suna extrem de bine, chiar dacă a zis Cătălin Ştefănescu că ei sunt fraţii gemeni ai lui Alex Ion şi ai Andreei Borţun (co-preşedinţii Ideo Ideis). Citeşte tot articolul
Pentru că n-au mai scos un album decent de când era Toma Nicolau fotbalist, băieţii de la Paraziţii şi-au făcut un obicei destul de prost. La fiecare 6 luni se mai iau de cineva din hip-hop-ul românesc, ca să-i mai bage şi pe ei cineva în seamă. Se acumulează frustrări, se plictisesc acasă, aşa au văzut ei că se întâmplă în State şi le place să copieze… habar n-am. Cert e că Ombladon s-a luat puţin de DOC. O săptămână mai târziu, omul i-a răspuns cu o piesă întreagă.
Călătoria mea pe urmele lui Richard Oschanitzky – unul dintre cei mai cunoscuţi muzicieni de jazz pe care i-a dat Timişoara – a început ieri la sala de concerte Tinerimea Română. Mă grăbeam să pornesc spre strada Popa Nan când cineva a pomenit de un club de jazz ascuns la subsol. Am ciulit urechile şi-am cerut să văd clubul. Pe uşile de la intrare încă era logoul XO Piano Cafe, iar mirosul de trabuc încă se simţea. Lipseau pianul şi barmanul, fotoliile erau goale, dar parcă pe fundal am reuşit să aud coloana sonoră a locului. Cred că suna cam aşa: Citeşte tot articolul
Marţi seară o parte din oamenii de la Mandinga cântă pe terasa de la Promenada Mall. Nu-s în formula obişnuită, ci într-un proiect care se cheamă Balako, e cu jazz şi e fix înainte ca băieţii să plece la North Sea Jazz – cam cel mai şmecher festival de jazz din lume la ora actuală.
Showul începe la orele 20:00, intrarea e liberă şi din ce-am văzut pe Youtube o să fie foarte fun. Citeşte tot articolul
Am fost în seara asta la prima lansare oficială a noului album Alina Manole – Fericirea de Luni. Zic că e prima lansare, pentru că mâine seară va avea loc un nou spectacol. Din păcate pentru voi, cei care citiţi rândurile astea acum, şi spectacolul de marţi e sold-out. Dar staţi liniştiţi, sunt convins că vor mai fi o mulţime de concerte fericite.
Pentru că am avut timp să rumeg o săptămână noul album (am fost lunea trecută la o audiţie în premieră şi de atunci e pe repeat), astă-seară am fost atent la o mulţime de alte detalii.
Alina cântă altfel. Ea oricum e un artist aparte pe scena românească, dar acum muzica ei chiar sună altfel faţă de precedentele albume. E mai bine şi cumva asta e ciudat, pentru că oricum suna foarte bine şi până acum. Nu-mi dau seama ce s-a schimbat, poate ăsta e rodul colaborării cu Raul Kuşak. Singurul lucru de care mă „tem” în momentul ăsta e că o să devină mainstream. Sau că o să devină cool să asculţi Alina Manole. Ceea ce pentru ea nu poate să fie decât bine şi e 100% meritat.
Dacă încă nu ştiţi prea multe despre Alina Manole, găsiţi detalii pe siteul ei oficial pe care mă bucur că s-a mobilizat să-l facă 😀
Erată: Mai sunt fix 2 bilete în acest moment. Dacă nu le luaţi acum sigur o să vă pară rău. Concertul e la 19:30 la Teatrul Excelsior.
Aud că trupa RezidentEX s-a destrămat după ce Kempes a ales să-şi facă proiect solo. Mai devreme l-am văzut pe Cristi Minculescu cântând în concertul de Crăciun al lui Bănică.
Şi apropo de asta, a mai auzit cineva de Iris? Dar de Cristi Minculescu?
Câţi ani nu s-a mai auzit nimic de Cargo după ce a plecat Kempes?
Câţi ani a tras Vama ca să scoată un hit adevărat după destrămarea Vămii Vechi?
Şi-acum mă întreb şi eu: ce-au, frate, toţi artiştii ăştia în cap? Nu vede niciunu că fac foamea după ce se despart de trupă?
Ediţia a 8-a a festivalului SoNoRo începe vineri, 1 noiembrie, la Palatul Cotroceni. Festivalul de muzică de cameră ce aduce în fiecare an culoare în peisajul cultural românesc ajunge şi în acest an prin ţară, cu concerte la Iaşi şi Cluj. Biletele sunt la preţuri accesibile şi sunt disponibile aici.
Chiar dacă e an de Enescu şi bucureştenii s-au răsfăţat mai bine de o lună în concerte de muzică clasică, sunt convins că SoNoRo are deja un public fidel care apreciază particularităţile acestui mic festival.
Din păcate o să ratez (deja) tradiţionalul concert de la Catedrala Sf. Iosif, concert ce are un aer aparte şi la care intrarea e liberă. Miercurea viitoare eu sunt la Iaşi, însă vă recomand din tot sufletul să mergeţi la SoNoRo.
Pink Martini s-a întors la Bucureşti pentru al doilea an consecutiv cu Storm Large. Aş fi vrut să am norocul de a vedea un duet Storm Large – China Forbes, cum s-a întâmplat la Paris, dar n-a fost să fie.
Concertul din acest an a trecut într-o clipă. A fost foarte scurt, s-au cântat multe piese noi şi au lipsit câteva clasice Pink Martini (Je ne veux travailler sau Que Sera Sera). Excelent să priveşti din primele rânduri pe mijloc mai ales cu un performer precum Storm.
Sala plină, lume bună, un Până când nu te iubeam demenţial. Scurt, foarte scurt, din păcate. O oră jumate cu tot cu bis, în 2009 ţin minte că au cântat vreo 2 ore jumate.
Cum a fost în 2012 citiţi aici.
O să las clipul ăsta aici, dacă tot îl ascult pe repeat de 2 zile.
