Am ajuns zilele trecute la conferinţa organizată de ARMO (Asociaţia Română a Magazinelor Online) despre starea ecommerce-ului românesc în 2018. Multe cifre interesante, optimism, nemulţumiri legate de legislaţia din ţara noastră. Am notat mai jos nişte cifre, însă am lăsat ce e mai bun pentru final.
Anul ăsta am ajuns, în premieră, la sesiunea de dimineaţă. Incredibil de multă lume la 8 şi ceva. Apoi s-a păstrat sentimentul ăsta că e mai multă lume decât niciodată. Cu sala plină tot era full şi afară, cred că organizatrii au realizat că “dinozaurii” vor sta mai mult pe afară la networking, aşa că au suplimentat locurile. Foarte bine, a fost o idee corectă.
Apropo de organizatori, congrats Manafu & Evensys team, acum 3-4 ani eram convins că Webstock nu mai are unde să crească. I was wrong.
Coca-Cola organizează sezonul 2 din campania Next Big Vlogger. De ce? Pentru că cifrele au fost bune, evident. Cifrele de marketing, viewership, chestii de genul ăsta care contează atunci când se ia decizia privind o campanie.
Dacă pe Excel campania a dat bine, pe Youtube lucrurile au fost triste rău. Niciunul dintre vloggerii “descoperiţi” n-a reuşit să facă ceva notabil. Sprite a luat-o pe una dintre fetele ajunse în finală şi au produs ceva mişto, dar pe canalul ei nu s-au văzut creşteri spectaculoase. Mă rog, e cam ca la concursurile de talente de pe TV: mult promo, ceva show atunci, apoi concurenţii cu rezultate devin “finalist al concursului X” sau “câştigător al sezonului Y din emisiunea Z”.
Am urmărit zilele astea situaţia domeniilor şterse de ROTLD şi am identificat câteva tipare interesante. Nu mai insist pe domeniile trecute în mod fraudulos în proprietatea unor persoane fizice cu câteva zile înainte de expirare (de obicei cu 2 zile înainte, mai exact), n-are sens să ne mai agităm pe subiectul ăsta.
Însă s-au eliberat multe domenii, iar dacă ai răbdare să cauţi pe liste, îţi sar în ochi diverse lucuri.
Săptămâna trecută a apărut o ştire interesantă, care nu cred că a fost abordată suficient: Uniunea Europeană vrea să oblige Netflix şi Amazon să crească ponderea de conţinut european până la cel puţin 30%. Încă nu s-a dat legea, dar responsabilul unei comisii de tehnologie care a creat proiectul susţine că e doar o formalitate votul din decembrie. Fiecare ţară poate chiar să-şi crească procentul-limită până la 40%, cele 10% procente putând fi ocupate de content local.
Va fi interesant de văzut cum ar face asta Netflix şi Amazon în România, în condiţiile în care televiziunile de la noi sunt conştiente că cel mai mare avantaj al lor este conţinutul local (după cum explica recent Alex Cesnavicius, CEO-ul PRO TV, într-un interviu exclusiv pentru acest blog). Cine o să vândă acel content local cu care s-ar putea completa cei 10%?
Dacă urmăriţi vreun domeniu .ro pe care speraţi să-l prindeţi după ce expiră, ar trebui să vă calmaţi. Sunt foarte mari şansele să nu obţineţi nimic.
A observat Znuff încă de acum câteva zile nişte manevre care se fac cu domeniile interesante, între timp au mai apărut prin comentarii tot felul de informaţii.
Cert este că procesul de ştergere a domeniilor expirate este extrem de netransparent, până ieri nu se ştia exact când urmează să fie şterse primele domenii, când începe numărătoarea celor 90 de zile etc.
Ieri a apărut un articol pe site-ul ROTLD în care se aduc unele precizări, dar se lasă tot felul de portiţe.
Ștergerea numelor de domenii se procesează automat în funcție de disponibilitatea serverului și timpul de procesare, în ziua expirării.
Ca să vă traduc: “vom şterge manual domeniile, după ce trecem prin ele şi selectăm ce ne interesează. Mi se pare incredibil cum un domeniu precum o.ro trece în status “Transfer Prohibited”, e practic blocat fără vreun motiv real. Sunt şi alte domenii care apar cu acel status, nu se ştie exact de ce.
Aşa cum am mai spus-o, ICI a încercat să mai facă ceva bani cu domeniile cu diacritice, au observat că nu iese mare lucru, acum au trecut la plata anuală a domeniilor. Şi pe lângă asta, mai fac şi nişte bani necuraţi din vânzarea “pe sub mână” a domeniilor valoroase.
Din păcate, e greu de dovedit, dar măcar putem să vorbim deschis despre asta, sunt zeci de domenii în cauză, nu pot avea toate litigii, sau ce scuze penibile mai bagă ICI.
Vali sublinia zilele trecute că Facebook a trecut la declaraţii tranşante legate de companiile de media. “Nu ne pasă de voi, nu vă datorăm trafic.” Eu merg mai departe de atât şi spun că Facebook se consideră un concurent pe piaţa de media. Altfel n-ar fi investit atât în content.
După ce au dat 200 de milioane de euro pentru a difuza online meciurile din Anglia în câteva ţări din Asia, cei de la Facebook au mai reuşit o lovitură: vor difuza meciurile din Spania şi Italia tot în Asia, în ţări precum: India, Afghanistan, Bangladesh, Bhutan, Nepal, Maldives, Sri Lanka şi Pakistan. Tot ei vor difuza Champions League în America de Sud pentru următorii 3 ani.
Fiţi siguri că astfel de anunţuri vor continua. Amazon şi Youtube nu stau degeaba, dar momentan par să nu reuşească aşa multe victorii precum Facebook. Giganţi precum Sony, BT şi Sky Sports sunt daţi la o parte de companiile tech.
Deja sunt vreo 5 ani de când giganţii tech cochetează cu streamingul evenimentelor sportive, însă până acum n-au fost decât dealuri parţiale. De data asta Facebook pare să fie dispus să aducă bani grei la masă, cu cele 200 de milioane de lire pe care le-a dat pentru drepturile de difuzare exclusivă a Premier League în Vietnam, Laos, Cambodgia şi Thailanda până în 2022. Aşa face Premier League dealurile, pe 3 ani, nu e nimic neobişnuit aici. Ce e cu adevărat spectaculos e că Facebook a bătut canale tv precum BeIN Sports şi Fox Asia.
Şi dacă Amazon a reuşit să intre în UK cu 20 de meciuri începând cu sezonul 2019, Facebook a mers all in şi va difuza tot. 380 de meciuri care vor fi live în cele 4 ţări în fiecare sezon.
Mai sunt aproximativ 2 săptămâni până la iCEE.fest – probabil cel mai mare eveniment dedicat pieţei de digital care are loc în România. Pe 14 şi 15 iunie, la Grand Cinema Digiplex, sălile vor fi ocupate de oameni de la Netflix, Google, Facebook, CNN, Instagram, Youtube, Shazam. Sunt 7 scene şi 9 linii de conţinut anul ăsta, un volum de informaţie pe care e greu să-l filtrezi.
Am fost de două ori la eveniment, de fiecare dată am plecat cu idei interesante. Şmecheria e să ştii ce să alegi. Sigur, Google şi Facebook vor atrage atenţia, dar de obicei giganţii vin cu nişte prezentări aprobate şi re-aprobate. În schimb, antreprenorii, investitorii, cei care nu vin din corporaţii ajung să se străduiască mai mult pentru astfel de prezentări. 13 exemple de oameni care s-ar putea să vă impresioneze găsiţi aici.
Altă chestie mișto de anul ăsta e că au niște burse pentru elevi și studenți. Cei care nu își permit să ajungă la eveniment, dar care poate că ar merita. Găsiți detalii pe site, ideea e că brandurile pot susține astfel de burse.
Eu ratez şi anul ăsta, nu voi fi în Bucureşti pe perioada iCEE.fest, însă vă recomand să mergeţi dacă aveţi ocazia. Preţul biletelor creşte în curând, aşa că e momentul să spargeţi puşculiţa. Booking aici.
PS: Deşi toată lumea vorbeşte mereu de importanţa networkingului, cred că iCEE.fest e singurul eveniment la care prefer să stau în sală cât mai mult.
Zilele astea s-a reluat povestea cu influencerii care nu livrează mare lucru, acum pornind de la ceva eveniment de la Cluj la care au venit doar vreo 4 persoane. Vali şi Alex au atins subiectul deja, dar s-au referit mai mult la cifre. Sute de mii de followeri care nu se transformă în conversii, participanţi, cumpărători ai unui sandviş sau măcar afişări pe un clip. Însă asta e doar o jumătate de problemă. Şi situaţiile astea se repetă pentru că toţi cei care au obiective de awareness consideră că la ei nu se aplică discuţiile astea.
Un alt motiv pentru care sunt folosiţi aceşti oameni este transferul de reputaţie. Brandul de ceasuri X se asociază cu un influencer nu doar ca să-i convingă pe fanii influencerului să cumpere ceasurile, ci şi ca să transfere către brand o parte din calităţile pe care le are omul respectiv. Orice brand care se asociază cu Federer vrea să transmită excelenţă. Vodafone l-a luat pe Bromania pentru că e cool, la fel şi Telekom cu Deliric. Ambele branduri de telefonie vor să le arate tinerilor că şi ei sunt cool. Pentru alte branduri e important să comunice integritatea, eficienţa etc. Catena, de exemplu, şi-a ales foarte bine “influencerii” cu care lucrează, sunt foarte relevanţi pentru publicul lor ţintă. Că au nişte aduri uneori jenante e altă poveste.
