21 Ianuarie 2026. Se pun în funcţiune din intersecţia Eminescu şi Dacia (fix bucata aia în care cele două străzi se întâlnesc, mai sus de intersecţia Moşilor-Eminescu). N-am prins tăierea panglicii, dar presupun că a existat aşa ceva pentru că evenimentul este unul major. A durat cam cât o autostradă mică, probabil că au fost implicate sute de persoane în proces. Cum ştiu că a durat aşa mult? Păi îmi aduc aminte că erau montate semafoarele deja când am găsit spaţiul de la Maison Créative, în septembrie 2024. Citeşte tot articolul
Nu-mi place ideea cu ridicările de mașini
Ciprian Ciucu a intrat în pâine pe diferite probleme pe care le are PMB și, pe lângă asta, le mai și comunică după modelul cu care ne-a obișnuit la Sectorul 6.
Zilele astea a abordat tema încălzirii și cea a parcărilor. Ambele sunt probleme grele, care se perpetuează de zeci de ani în București. Citeşte tot articolul
Spectacole din ţară pe care să le vezi în 2026
Pentru că lista cu recomandări de spectacole din Bucureşti a devenit virală pe Instagram (peste 30.000 de views şi vreo 20.000 de conturi la care a ajuns), am făcut şi o listă cu spectacole din ţară.
Nu sunt spectacole bune doar în Bucureşti, iar turismul cultural chiar există într-o mică măsură. De data asta am făcut o selecţie pe oraşe şi am mixat spectacole pe care le-am văzut cu spectacole pe care aş vrea să le văd. Citeşte tot articolul
Cum facem rost de 6 miliarde de euro?
Am eu o idee, hai să mai găsim 300.000 de români ca băiatul ăsta şi să recuperăm banii de la ei. Citeşte tot articolul
La fel ca în fiecare an, jumătatea sezonului este momentul în care trag primele concluzii. Pe 1 septembrie (moment în care Liverpool avea 3 victorii din 3) scriam aşa:
Slot a explicat într-o conferinţă de presă că simţea nevoia acestui refresh pentru că adversarii ar fi început să citească jocul echipei şi i-ar fi blocat. A adus creativitate şi jucători cu alte idei.
Şi, desigur: Citeşte tot articolul
S-a încheiat partea de proiectare din Faza I de restaurare a Gării de Nord. Aşa că s-a trecut la etapa de consolidare şi restaurare a corpului B (cel aflat lângă Calea Griviţei). Va dura cel puţin 3 ani şi jumătate, dacă nu sunt întârzieri ale constructorilor şi probleme cu banii. Vor urma fazele II şi III, cu celelalte clădiri care alcătuiesc Gara de Nord, aşa că mă aştept să dureze cel puţin 10 ani tot procesul. Singura veste bună în toată povestea asta e că n-o să fie afectată activitatea pe acolo, probabil doar nişte devieri de trafic pietonal. Citeşte tot articolul
Televiziunea a rămas o miză legată de statut
Cătălin Măruţă încheie colaborarea cu ProTV după 18 ani în care a avut tronsonul de Access. Sfârşitul unei ere, bla-bla.
Dacă analizăm puţin modul în care se raportează CME la businessul ProTV, ne dăm seama că sunt puţine vedete intangibile în trust. Şi nici acelea nu cred că au locul asigurat pe veci.
Star Station a dispărut de mulţi ani, ProTV a devenit unul dintre jucătorii din piaţă, care întâmplător este liderul (şi în baza creşterilor din anii ’90 şi anii 2000). Citeşte tot articolul
Nu-mi amintesc când am luat ultima oară produse neperisabile la preţ întreg
Zilele astea e Revoluţia Preţurilor la eMAG, ocazie cu care am refăcut stocul de apă de gură. Folosim modelul ăsta de Listerine la 1 litru, care acum este redus la 32 de lei. Am luat 3 sticle, care ar trebui să ne ajungă 1 an. Anul trecut am luat tot 3 sticle, tot cu 32 de lei (între timp a crescut TVA-ul, a mai fost şi inflaţie).
Şi cu ocazia asta m-am uitat pe istoricul de achiziţii Listerine, cam la acelaşi preţ am prins mai mereu produsul ăsta. Citeşte tot articolul
A venit şi prima ninsoare, am făcut nişte drumuri prin oraş cu anvelopele Michelin CrossClimate 2. Am povestit în octombrie impresii după primele 6 luni de utilizare.
Aveam un pic emoţii pentru circulatul în condiţii de iarnă, pentru că toţi cei care au testat anvelopele all season mi-au spus că sunt ok pentru că în Bucureşti oricum nu prea ninge. Ceea ce e perfect adevărat, ninge rar în Bucureşti, dar voiam să ştiu dacă atunci când ninge trebuie să iau metroul sau pot să circul. Citeşte tot articolul
Mâine se interzic în Europa platformele Facebook, Instagram, LinkedIn, Whatsapp + Gmail. Ce faci?
De vreo două zile mă tot gândesc la un scenariu puțin probabil, dar deloc imposibil, în care relațiile dintre UE și SUA ajung într-un impas foarte mare și Uniunea Europeană încearcă să-i arate lui Donald Trump că și el are foarte multe de pierdut dacă nu revine la sentimente mai bune. Nu cred că se apucă nimeni să facă demostrații de forță armată, așa că îmi imaginez că una dintre opțiuni ar putea fi blocarea companiilor americane de pe piața europeană. Și cu ce să începi dacă nu chiar cu sistemele digitale? Citeşte tot articolul
Spectacole de teatru pe care să le vezi în 2026
24 de spectacole văzute în Bucureşti în 2025. Vreo 6 la Sibiu, la FITS. Unul la Londra. N-a fost un an rău.
FITS 33 este programat între 19 și 28 iunie, tema este SUFLET. Probabil că vor fi invitate câteva dintre cele mai importante montări româneşti din ultimul an. Vă puteţi abona aici la newsletter ca să aflaţi când apar noutăţi.
FNT este la final de octombrie, o altă ocazie să vedeţi o selecţie de spectacole de prin ţară. Citeşte tot articolul
Dă-mi un ecler!
Cumpără de pe eMAG cu acest link
Ce mai zice lumea.
- nano la Un preţ excelent pentru încărcătorul Motorola TurboPower 68W
- alunelu la Un preţ excelent pentru încărcătorul Motorola TurboPower 68W
- hoinaru la Un preţ excelent pentru încărcătorul Motorola TurboPower 68W
- C la Un preţ excelent pentru încărcătorul Motorola TurboPower 68W
- Fuzz la Am trecut pe granule de la Peak pentru desfundarea ţevilor
- Olivian Breda la Un preţ excelent pentru încărcătorul Motorola TurboPower 68W
- hoinaru la Un preţ excelent pentru încărcătorul Motorola TurboPower 68W
- Gascoigne la Arne Slot a ratat şi despărţirea de Salah şi Robertson


















