Mai ştiţi revistele Terra Magazin sau Planeta Albastră? Dacă aţi făcut ceva şcoală după Revoluţie sigur le ştiţi. Ajungeau prin şcoli lună de lună, fie aduse de nişte cetăţeni cu şapcă (mereu cu şapcă şi plasă textilă!), fie erau distribuite direct de profesori. Mai pe la biologie, mai pe la geografie sau pe la ştiinţele naturii, cineva se găsea să ne bage pe gât revistele astea. Prin generală aveam o profă care ne spunea să le cumpărăm ca să avem din ce să facem referate şi să luăm un 10 în plus. Toată lumea lua, ca să iasă media mai mare, ca să luăm premiu şi să fim răsplătiţi de părinţi. Săracii, dădeau bani pentru a contribui la premiile care aveau să fie recompensate tot de ei.

La liceu aveam o profesoară care nici nu se mai sinchisea să mai ceară referate. Internetul era mult mai dezvoltat, lumea printa direct de pe net. Iar profa dădea 10 celor care luau revista pentru că „sigur îşi îmbunătăţesc cunoştinţele, doar n-o aruncă la gunoi”. Cine cumpără o are, cine o are o citeşte. Cam asta era logica.

Încă de atunci ţin minte că se vorbea pe la colţuri despre comisioane. Se mai enerva mama când apăream cu câte două reviste în aceeaşi săptămână şi îmi aducea aminte de bibliorafturile pline cu Arborele Lumii care aşteptau să fie citite. Îmi zicea atunci că profesorii ăia ai mei iau bani ca să ne recomande revistele respective, dar credeam că sunt vorbele unei mame care încearcă să nu dea toţi banii de salariu pe auxiliare pentru şcoala lu’ fi-su.

Eh, zilele trecute am aflat că toată treaba e pe bune, e un sistem de afiliere în toată regula. Oamenii de distribuţie nu sunt decât un fel de Key Account Manageri şi ţin legătura cu profesorii direct. Iar profesorii recomandă revista, promit un punct în plus, promit un 10, iar la final de zi, iau 25% comision. Mai exact, dacă revista e 10 lei, profesorul strânge banii şi plăteşte mai departe doar 7,5 lei pentru fiecare bucată vândută. Dacă revista e 8 lei, profesorul rămâne cu 2 lei de elev. Pare puţin, dar la o clasă în care cumpără 20 de elevi înmulţit cu vreo 10 clase, câte au majoritatea profesorilor, ajungi la vreo 400 de lei pe lună făcuţi cam cu japca. La asta se mai adaugă şi tot felul de caiete/manuale suplimentare, meditaţii, olimpiade private şamd. Toate sunt în zona gri a învăţământului românesc.

Sigur, salarii mizere, oamenii se descurcă cum pot, dar învăţământul nu e parteneriat public-privat, ca să subvenţionăm noi veniturile profesorilor. Cel puţin nu în felul ăsta.