Cam aşa:
SIGOMA este un grup de municipalităţi locale din mai multe zone ale Angliei, care luptă pentru distribuirea egală a fondurilor. Cu hashtag pe Twitter, cerând sprijinul populaţiei, cu un spot lung, oarecum stângaci realizat, dar extrem de actual. O temă care atrage atenţia şi pune în context situaţia.
Meanwhile, câteva mii de kilometri mai la est…
Facebook introduce transferul de bani prin aplicaţia de Messenger între 2 prieteni. Detalii.
Youtube introduce Cards – un fel de bannere aplicate pe videouri, prin care puteţi promova sau explica chestii. Detalii.
Alte ştiri pe scurt: FB Ad Images Cheat Sheet, Social Media în România (martie 2015), rebranding global pentru DPD, Yahoo se retrage din China, Tinder are un CEO nou, Instagram Hashtag pages, buton de Interested la evenimentele Facebook.
Acum vreo 3 săptămâni am fost sunat de o tipă care mi-a cerut o adresă şi un număr de la pantof. Am întrebat despre ce e vorba, a zis că e surpiză. Am insistat, a zis că e ceva mişto. Cum nu mă gândeam că trimite băieţii după mine pentru vreun articol nasol, i-am dat adresa şi numărul de la pantof. Am întrebat în stânga şi în dreapta, am aflat zvonuri că ar fi pentru un brand de ţigări şi că se vor trimite nişte încălţări.
Între timp am mai vorbit cu tipa care mă sunase, am întrebat iar ce brand e, că eu sunt nefumător şi n-aş avea ce face la un party pentru ţigări. M-a asigurat că o să-mi placă, dar n-a vrut să-mi zică nimic „off the record”.
Trec săptămânile, încep să apară pozele cu un Converse roşu. În jur, secretomanie totală. Aflu de la un prieten că ar fi party Marlboro, dar nu se confirmă. După ce mi-a venit şi mie Converse-ul şi am văzut numărul aplicat, m-am gândit că e vreun matching party şi mă bucuram că în sfârşit îmi găsesc jumătatea, chiar dacă ar fi însemnat să poarte 43 la pantof. Speram doar să nu fie NwRadu.
Cred că de la Indestructibila Varta n-a mai fost un teasing atât de bun în blogosferă. Oamenii şi-au dorit să ajungă la petrecerea aia, unii au încercat să intre pe pile, fără succes. A fost o chestie la care s-au respectat nişte reguli şi asta i-a dat aerul exclusivist. Vii doar cu Converse-ul la tine (cred că mi s-a adus aminte de vreo 5-6 ori). Nu îţi dăm mai multe detalii până nu ajungi acolo. Ne dai un număr valid de telefon etc. Citeşte tot articolul
Am dat întâmplător peste emisiunea asta cu Mihaela Rădulescu. Nu că aş fi vrut să abordez subiectul, dar măcar să fiu informat. Şi după ce am urmărit-o aberând vreo 5 minute despre performanţa în televiziune am ajuns la pauza publicitară. Poezie franceză! Elite, Bonux, „Turism pentru sănătate, un program social iniţiat de Guvernul Adrian Năstase”, Galina Blanca, spoturi de pe vremea când brandurile aveau bugete să filmeze spoturi aici. Şi tot le făceau prost :))
A trecut epoca aia în care clienţii dădeau brief de „viral” şi e foarte bine că ne-am liniştit pe tema asta. Doar că viralele alea adevărate există în continuare şi, uneori, ajută businessuri.
Eu am ratat partea cu pizza de la Oscarurile de anul trecut şi cam toată lumea oricum a vorbit despre #selfie. Mai întâi Ellen DeGeneres a zis că ar avea chef de o pizza şi a comandat. Citeşte tot articolul
Legea care interzice fumatul în toate spaţiile publice a trecut prin Senat. Cu vreo 5 ani mai târziu decât era normal, mult mai târziu decât statele civilizate din UE. Chiar şi aşa, bine că a trecut, urmează Camera Deputaţilor. Citind ştirea care anunţă mica victorie, m-am enervat. Eram curios care a fost situaţia voturilor şi am constatat cu stupoare că 30 de senatori s-au împotrivit acestei legi. „Nu, domne, să nu fie aer respirabil în baruri!”, „Lasă, nene, să vă pută hainele a scrumieră dacă vreţi în club!”, „Înghițiţi, oameni buni, fum dacă vreţi să dansaţi sau să beţi o cafea!”.
Cam asta înseamnă votul împotrivă. Nişte tembeli pe care i-am votat şi care s-au gândit că treaba cu fumatul în spaţii publice e bună. Ce ştie UE? Nimic!
Oamenii sunt proşti, unii din ei ajung în Senat, asta e viaţa. Dar la nivelul următor de prostie e învăţătoarea-grevistă care a ajuns senatoare. Doamna din Caracal a atins un nou nivel de retard.
Citeşte tot articolul
La început nu era nimic în spatele blocului. Nici maşini, nici gaduri, nici uşi, numai întuneric. Aşa că omul a sunat la Luxten, să rezolve problema iluminatului public. Muncitorul de la Luxten a venit, a ridicat din umeri şi a pasat problema. 3 cereri către Primărie mai târziu, în locul lui a venit Muncitorul de la Electrica.
În prima zi, Muncitorul de la Electrica a zis: să facem o groapă. Şi o groapă în parcarea de vis-a-vis se făcu.
În a doua zi, Muncitorul de la Electrica a zis: să luăm o pauză. Şi ziua de pauză se transformă în două zile.
În a patra zi, Muncitorul de la Electrica găsi planurile electrice ale locului şi se întoarse la treabă.
În a cincea zi, Muncitorul de la Electrica consultă planurile şi realiză că are nevoie iar de excavator.
În a şasea zi era weekend, deci Muncitorul de la Electrica s-a uitat la meciuri şi a băut bere.
În a şaptea zi era tot weekend, Muncitorul de la Electrica a fost cu soţia la hypermarket şi şi-a luat bere la PET. Citeşte tot articolul
Mai ştiţi revistele Terra Magazin sau Planeta Albastră? Dacă aţi făcut ceva şcoală după Revoluţie sigur le ştiţi. Ajungeau prin şcoli lună de lună, fie aduse de nişte cetăţeni cu şapcă (mereu cu şapcă şi plasă textilă!), fie erau distribuite direct de profesori. Mai pe la biologie, mai pe la geografie sau pe la ştiinţele naturii, cineva se găsea să ne bage pe gât revistele astea. Prin generală aveam o profă care ne spunea să le cumpărăm ca să avem din ce să facem referate şi să luăm un 10 în plus. Toată lumea lua, ca să iasă media mai mare, ca să luăm premiu şi să fim răsplătiţi de părinţi. Săracii, dădeau bani pentru a contribui la premiile care aveau să fie recompensate tot de ei.
La liceu aveam o profesoară care nici nu se mai sinchisea să mai ceară referate. Internetul era mult mai dezvoltat, lumea printa direct de pe net. Iar profa dădea 10 celor care luau revista pentru că „sigur îşi îmbunătăţesc cunoştinţele, doar n-o aruncă la gunoi”. Cine cumpără o are, cine o are o citeşte. Cam asta era logica.
Încă de atunci ţin minte că se vorbea pe la colţuri despre comisioane. Se mai enerva mama când apăream cu câte două reviste în aceeaşi săptămână şi îmi aducea aminte de bibliorafturile pline cu Arborele Lumii care aşteptau să fie citite. Îmi zicea atunci că profesorii ăia ai mei iau bani ca să ne recomande revistele respective, dar credeam că sunt vorbele unei mame care încearcă să nu dea toţi banii de salariu pe auxiliare pentru şcoala lu’ fi-su.
Eh, zilele trecute am aflat că toată treaba e pe bune, e un sistem de afiliere în toată regula. Oamenii de distribuţie nu sunt decât un fel de Key Account Manageri şi ţin legătura cu profesorii direct. Iar profesorii recomandă revista, promit un punct în plus, promit un 10, iar la final de zi, iau 25% comision. Mai exact, dacă revista e 10 lei, profesorul strânge banii şi plăteşte mai departe doar 7,5 lei pentru fiecare bucată vândută. Dacă revista e 8 lei, profesorul rămâne cu 2 lei de elev. Pare puţin, dar la o clasă în care cumpără 20 de elevi înmulţit cu vreo 10 clase, câte au majoritatea profesorilor, ajungi la vreo 400 de lei pe lună făcuţi cam cu japca. La asta se mai adaugă şi tot felul de caiete/manuale suplimentare, meditaţii, olimpiade private şamd. Toate sunt în zona gri a învăţământului românesc.
Sigur, salarii mizere, oamenii se descurcă cum pot, dar învăţământul nu e parteneriat public-privat, ca să subvenţionăm noi veniturile profesorilor. Cel puţin nu în felul ăsta.
Apple a lansat Apple Watch şi noul Macbook, un model extrem de subţire şi performant. Detalii.
Fondul de investiţii Catalyst a cumpărat 13% din dezvoltatorul de jocuri online Green Horse Games. Detalii.
Tocmai.ro se închide, totul va trece pe OLX.ro. Detalii.
Facebook introduce Topic Data. Detalii.
Alte ştiri pe scurt: Twitter are profile noi pe Android, Facebook şterge likeurile conturilor inactive din numărătoarea paginilor, se închide FriendFeed, conversion tracking pe Promoted Pins, Tolo somat să şteargă ceva de pe blog.
https://www.youtube.com/watch?v=sr_EtMhM3fg
Cam ăsta e ritmul şi la noi. Cu singura diferenţă că marketingul se prinde de ce e cool abia în ceasul al 12-lea.
Chef Cătălin Scărlătescu îşi strigă din toate poziţiile parteneriatul (se pune că ar fi endorsement?) cu Berăria H.
Chef Florin Dumitrescu tocmai şi-a lansat un site personal pentru că… oricărui bucătar ocupat cu restaurant propriu şi emisiune de succes la TV îi trebuie un site unde să se promoveze.
De Chef Sorin Bontea nu s-a auzit încă nimic, dar probabil că e singurul care are încă chef (pun intended) să stea în bucătărie şi chiar să gătească ceva.
Ceea ce vedeţi se cheamă un „back-up plan”, pentru că emisiunea cu ţipat şi farfurii aruncate pe jos are un viitor strălucit după ce a fost bătută la debutul sezonului 2 de o telenovelă şi de al 145-lea show cu vedete la sapă făcut de ProTV.
Morala e că staţia câştigătoare nu se schimbă. Mai ales dacă alternativa e să mergi la Antenă.
Altfel, oamenii sunt simpatici, gătesc bine, siteul e mişto, meniul de la Berăria H rulează. Dar nasol cu alegerile în viaţă.
