IN Advertising/PR

Cea mai mişto campanie din punctul meu de vedere nu e nici Halo 3 nici aia cu Gorila nici Touch the rainbow. E un ad simplu, curat şi foarte adevărat al cărui claim demonstrează că simplitatea bate orice.

Night Drive de la VW Golf, un spot premiat cu un Gold Lion la Cannes. Îmi dă un feeling special… Mă face să-mi doresc să conduc şi mă face să-mi doresc să conduc un Golf.

Vouă ce v-a plăcut în 2008?

IN Casual stuff

Am fost înainte de Crăciun la Auşan. Am înţeles că prin unele locuri se pronunţă Oşan, Ouşăn, Auşăn etc. El se numeşte Auchan, prietenii îi spun Auşan.

Şi cum ziceam, m-am dus ca la pomul lăudat. Când colo… nici măcar n-avea crengi. În sensul că nu era terminat. Ăuşăn era un mare şantier. Parcarea – plină deşi era trecut de ora colgate. Primu impuls a fost să cred că maşinile alea sunt puse la mişto. Pe urmă am descoperit o intrare dosită. Nu tu galerii comerciale, nu tu nimic. Iar în magazin.. haos total. Aşa gol cum era mi-a părut imens dar era doar gol şi nimic mai mult. Dar ştiţi.. e foame dă bani băeţi şi trebuia să ciugulească şi ei puţin din sărbătorile astea.

La preţuri ne-am distrat copios. O sticlă de Jack Daniel’s avea vreo 3 preţuri diferite. Ba era 77 de lei (la 0,75), ba era 84 de lei, ba 64 de lei. Am luat un cico şi nişte şerveţele şi am plecat. Ne vedem peste 3-4 luni când deschideţi şi hypermarketul.

IN Casual stuff

Jack

Pentru că am primit nişte reclamaţii la posturile astea două, revin cu o altă ‘dovadă incontestabilă a bogăţiei’ ascunse în conacul Ciucă.

Toţi prietenii mei şi ai lu tata ştiu că ăsta e whiskyul nostru preferat. Şi la ocazii primim cadou, în general, whisky. Iar de băut bem tot la ocazii pentru că ţinem foarte mult la carnete. Iar când vine omu cu o sticlă nu poţi să scoţi din bar o altă sticlă cu puţin alcool pe fund. Desfaci ce ţi-a adus omu. Şi nu bei tot.

Aşa că din cadou în cadou ne-am trezit ca la bar. Cele din poză au supravieţuit Crăciunului, când s-au scurs vreo 3 sticle d’astea goale. Avem valoare domne.

Aştept cu interes oamenii care se vor arăta oripilaţi de opulenţa momentului.

Nota bene:  pentru cei la care fac referire şi mai sus – Jack Daniel’s e destul de ieftin şi se găseşte la Cora.

Ne citim la anu.

question_answer0
IN Casual stuff

Mâine dimineaţă plec la… undeva spre munte dar nu pe Valea Prahovei. Pe lângă Slănic. Cu ăştia doi. Asta înseamnă că va fi haos. Stăm o săptămână şi deci îmi bat recordul. N-am mai plecat de acasă aşa mult de vreo 3 ani. Celelalte două ieşiri au fost de maxim 2-3 zile. Până şi „mentoru” meu a ieşit mai mult din casă.

N-o să am net (a se citi: o să am doar netul de pe mobil şi un modem vodafone de backup pentru singurul laptop al excursioniştilor), aşa că sper să nu stau foarte mult pe net. Messengerul este exclus din start. Pe lângă asta, am vreo 3 cărţi, un hard  plin de filme, rummy, cărţi, table, monopoly, trusă de poker, minge de fotbal. Şi nu, nu ne mutăm acolo. :))

Am pregătit retrospectiva foto a anului (direct de pe telefoanele mele mobile), concluziile lui 2008, reclama anului din punctul meu de vedere, firday’s movie news şi alte poveşti. Până pe 3 când mă întorc mai vesel şi plin de istorisiri. Dacă mi se face dor, o să postez şi de pe telefon. Simţiţi-vă ca acasă dar nu faceţi multă dezordine. Să fiţi cuminţi şi să nu deschideţi uşa decât atunci când mă auziţi cântând 😛

IN Caterinci

Dickie

Deşi nu se observă foarte bine, pe plăcuţa de înmatriculare a acestui minunat Porsche de jucărie, inscripţionat cu însemnele poliţiei române, scrie Dickie. Am făcut poza pe grabă aşa că trebuie să vă chinuiţi să desluşiţi sau să mă credeţi pe cuvânt.

Politia

Au cam trecut vremurile în care ne jucam cu  maşini pe care scria mare Police. Acum s-au adaptat şi chinezii şi fac jucării personalizate. Siguranţă şi încredere, da’ de ce n-aţi făcut domn’le loganuri?

Cred că e o manevră de PR menită să crească numărul angajaţilor din poliţia română. Poate până cresc ăştia micii, se mai ieftinesc porscheurile. (da, ştiu, în Buftea sunt 2 Tuareguri, alea nu se pun 😛 )

Friday's Series News

question_answer0
IN Filme

Deşi colegu’ renunţă la una din rubricile care l-au consacrat, eu o să-mi desfăşor activitatea în continuare.

Battlestar Gallactica îşi începe sezonul de final pe 18 ianuarie. Finalul finalului o să fie pe 20 martie. Încă puţin şi gata.

Începe şi sezonul şapte din 24 tot în ianuarie, pe 11.

Kings, serialul care se doreşte a fi salvarea NBC-ului începe pe 19 martie. E despre un tip dintr-un orăşel de provincie care ajunge să aibă succes în high-life-ul de la oraş.

HBO aprobă proiectele a două seriale de comedie: How to Make It in America şi Bored to death. Să sperăm că vor avea succes. 🙂

IN Casual stuff, IT

Am fost săptămâna trecută la Emag să-mi las laptopul HP în service. După ce m-am învârtit vreo 20 de minute pe Calea Crângaşi ca să dau de service (cu laptopul în braţe), am ajuns la ultimu bloc de lângă lac. Pe canapele erau în stand-by vreo 3 cetăţeni care foarte amuzaţi au remarcat obiectu cu problema:

Ah, tot HP? :)) Sunt bune HPurile astea…

Şi râdeau şi tipele de la recepţie şi o tanti care era la telefon şi era o caterincă generală. Până l-am pus pe tejghea şi i-am înmânat lu tanti actele de la obect. S-a uitat vreo 5 minute pe garanţie şi factură şi a exclamat învingătoare:

Azi e ultima zi de garanţie!

M-am uitat la ea… şi am confirmat: Da.

Şi atât. :)) Poate se aştepta să-i dau o bulinuţă, să-i zic: ‘Bravo, Pătrăţel’, nu ştiu cum ar fi vrut să reacţionez.

Desigur, a urmat momentu în care a studiat laptopu căutând parcă o scăpare ca să nu-l ia în service. E aproape impecabil… nu joc fotbal cu ele. Ma rog.. joc fotbal pe ele. Şi l-a luat şi cică… mai bine luaţi cutia că noi ne mutăm şi poate se pierde. I-am răspuns în gând că are dreptate, cutia mea e cam recalcitrantă şi se pierde uşor cu firea.

Întrebarea mea este: îmi mai văd laptopu înapoi? :))

Update: Mi-am luat laptopul şi merge perfect! I-au schimbat încărcătorul şi placa de bază! Mulţumesc Emag!!! 😀 Ce-i drept, e ultima oara când mai am de-a face cu voi… sper :))

IN Casual stuff

O să cam treacă luna decembrie şi nu pot să ţin la nesfârşit tema asta cu Crăciun şi zăpadă. Aşa că urmează să-mi fac un update la wordpress (de la 2.3 la 2.7) şi cu ocazia asta o să-mi pun şi câteva pluginuri plus o temă nouă. Numai că mi-e foarte lene să editez prea mult la o temă. Şi să fac una de la zero e complicat rău că nici eu nu ştiu prea bine ce vreau.

Mi-aş dori o temă cu două coloane (n-am nevoie de 3 coloane pentru că nu susţin nimic, nu am bannere şi nu intenţionez să pun). În plus, vreau să fie cu alb şi albastru. Poate şi cu gri. Cât mai simplă, cu image header sau fără. Aştept sugestiile voastre pe adresa redacţiei.

IN Casual stuff

Pentru că e momentul în care lumea înghite o sarma şi o bucată de tobă şi lasă laptopurile la o parte, nu prea au ce face ăştia care s-au născut cu internetu în venă. Moment de recuperat posturile de peste an.

De analize şi rezoluţii o să fim sătuli până pe 31. Eu o mai amân pe a mea. Poate ia o turnură spectaculoasă sfârşitu ăsta de an. Şi când zic de spectaculos, mă gândesc la orice s-ar deosebi de anul ăsta obositor. Somn de pildă.

Despre cadourile de Crăciun v-aş intreba dacă n-aş şti că eu le-am primit în avans de-a lungul anului şi sunt mai mişto decât ce aţi fi putut primi voi. E vorba de oameni. Oameni noi, mişto. Pentru că în afară de familie şi prieteni nu contează multe lucruri pe lumea asta. Şi cum anul trecut îmi doream să ţin rândurile strânse şi să nu mă îndepărtez prea mult de prieteni, cred că misiunea e îndeplinită.

Aştept cu interes posturi şi poze cu cele mai gustoase caltaboşuri, cele mai mişto sarmale şi cei mai prăjiţi cârnaţi. Cu bradul nu vă mai obosiţi, al meu e cel mai tare 😛

Feedreaderul meu se bucură şi el de zilele libere şi îşi ia o pauză. Noi ne citim în continuare că wordpressu ştie să şi programeze posturi şi eu pot să moderez şi de pe mobil 🙂

Crăciun fericit! 🙂

IN Casual stuff

Fie ca ajunul, prima zi, a 2-a zi şi toată luna Crăciunului să vă aducă belşug, abundenţă, bogăţie, îmbelşugare, îndestulare, prisos, afluenţă, mănoşie, răsfăţ, risipă, (livr.) opulenţă, profuziune, (pop.) jertfă, (prin Olt.) temei, săturare, spor, bunăstare în suflete, bucurie, desfătare, mângâiere, mulţumire, plăcere, satisfacţie, mulţumită, haz, mângâietură în familie, să vă aducă moşul toate cadourile, să ningă, să se alinieze planetele, să comploteze universul să fie bine rău de tot, să nu simţiţi criza, să vă faceţi firmă, să câştigaţi la loto, să mâncaţi pe gratis, să….

Sper că aţi înţeles ideea. Pentru că mi-e lene să mai dau mass tuturor că e greu şi oricum mesaje nu mai pot să dau că i-au restricţionat telefonu de serviciu lu mama. Şi oricum o să ne vedem pe messenger. Aşa că vă urez din suflet să aveţi masa plină să fie multă multă mâncare şi să reuşiţi să îndesaţi cât mai mult. Totul să fie pe bază de mult.

Să ne auzim cu bine de anul nou când vom îmbogăţi din nou reţelele de telefonie.

Iar acum să ne pitim lângă telefon şi să vedem cine a decis anu ăsta să dea 5 cenţi pentru noi.

El e!

question_answer3 comentarii
IN Casual stuff

Brad

Am alergat o gramadă, am negociat, am căutat în stânga şi în dreapta şi l-am găsit.

Urmează să-l împodobim. Dar asta e partea uşoară. Partea grea e să alegi un pom cât mai mare, mai stufos şi mai şmecher. Asta e tradiţia familiei, să avem noi cel mai tare brad din tot clanul. Şi vreo 3 ani la rând am fost învinşi dar am revenit în forţă. 😀 E mareee şi stufoooos :X

Meniu