carduri

IN Casual stuff

Am fost printre oamenii entuziasmaţi moderat de Revolut* şi restul fintechurilor intrate pe piaţa de la noi. Nu mi-am pus toţi banii acolo, dar am rulat câteva mii de lei de-a lungul anilor, în general prin concedii. 

Am urmărit cu fascinaţie cum unii oameni au făcut trecerea totală către servicii de acest tip, de parcă fintechurile erau Dumnezeu pe pământ. Citeşte tot articolul

IN Web

shutterstock_289585190_small

Pentru că mă lovesc destul de des de întrebarea asta, m-am gândit că ar fi util să notez câteva idei legate de starea la zi a procesatorilor de plăţi online din România. Ştiu, nu prea plăteşte lumea cu cardul, dar pentru un magazin online e importantă opţiunea asta, dă o notă de seriozitate afacerii.

Probabil că am asistat câteva zeci de implementări a serviciilor de procesare pentru shopuri pe diverse platforme, de la Opencart la WooCommerce sau magazine pe Joomla, OsCommerce şi scripturi custom. Majoritatea oamenilor aleg PayU, MobilPay sau LibraPay, însă vine puternic din urmă şi EuPlătesc.ro. Citeşte tot articolul

IN Casual stuff

Am fost şi eu la medic şi am folosit cardul de sănătate zilele astea, am rămas mirat de hibele pe care le are întregul proces. Trăiam cu senzaţia că vezi ce îţi notează doctorul în fişă, poate chiar că primeşti o foaie pe care e notată consultaţia şi concluzia. Însă lucrurile nu stau deloc aşa. Dai cardul, zici PIN-ul (ok, teoretic ar trebui să-l introduci singur), medicul notează chestii în fişa ta medicală şi gata. De unde ştiu eu că n-o să mă trezesc că figurez cu cine ştie ce analize efectuate? La stomatolog procesul e acelaşi, deci e foarte simplu să-ţi treacă o extracţie în loc de plombă.

Am auzit că prin mediul rural cardurile nici nu pleacă de la medicul de familie, pentru că oamenii bătrâni nu vor să le piardă, aşa că le lasă pe mâna medicilor, care pot înregistra orice fel de activitate acolo. Cine o să descopere?

Asta ca să nu mai spun că serverele la care se conectează farmaciile pentru a elibera reţete compensate se mişcă de parcă ar avea hostingul în State.

Uneori am senzaţia că tot sistemul ăsta s-a implementat ca să mai facă cineva nişte bani din aparatură.

IN Casual stuff

Ştiu că e total anacronic să plăteşti cu bani şi chiar mi-aş dori să fiu şi eu civilizat, pe bune. Chiar aş vrea să plătesc totul cu o chestie mică de plastic, chiar dacă asta ar presupune să ţin banii pe carduri, ceea ce mie nu prea îmi place să fac (de obicei ţin sume mici pe card, pe principiul „better safe than sorry”).

Numai că pentru a putea plăti cu cardul, trebuie să se mai îndeplinească o condiţie: să meargă plata cu cardul.

Acum câteva zile s-a nimerit să fac nişte cumpărături fără să am cash la mine. Nicio problemă, suntem civilizaţi, avem bani pe card. După un scurt calcul ochiometric a reieşit că mă încadram fără probleme în suma de pe card şi am poposit liniştit la o casă.

Prima încercare: eşuată. A doua încercare: eşuată. A treia încercare: sold insuficient. Citeşte tot articolul

IN Ciudatenii

Fără vreo legătură cu campania de lansare a serviciului FastPay, am aflat săptămân trecută răspunsul la o întrebare destul de veche: de ce unii comercianţi nu solicită codul PIN la plata cu cardul?

Poate că e o infomaţie banală pentru cei din domeniul bancar, însă eu nu ştiam până acum.

Din câte am înţeles, comercianţii care aleg să nu solicite codul PIN la tranzacţiile cu cardul îşi asumă riscurile. În cazul în care posesorul cardului solicită blocarea cardului şi există o plângere legată de o anumită tranzacţie, banca restituie banii clientului, în timp ce comerciantul suportă paguba.

Desigur, se presupune că există puţine astfel de plângeri. Mi-e greu, totuşi,  să înţeleg de ce n-ai vrea să ceri acel cod de 4 cifre pentru a elimina riscurile.

Meniu