Joi a avut loc deschiderea oficială a magazinului Decathlon din Veranda Mall. E primul magazin al retailerului francez amplasat într-un oraş din România, până acum au luat spaţii doar la periferie. În Berlin am fost surprins să văd un Decathlon fix în centrul oraşului, lângă Alexanderplatz. Citeşte tot articolul
decathlon
Una dintre cele mai bune veşti din toamna asta e că la Veranda a început curăţenia printre retaileri. Brandul franţuesc Tati a ieşit, în locul lui se află în pregătire un magazin Decathlon de 1900 de mp. Este primul Decathlon aflat în mijlocul Bucureştiului, celelalte fiind amplasate la periferie (Băneasa, Berceni, Militari, Pallady). Ceea ce se traducea mereu prin „să-mi zici şi mie când mai ajungi pe la Decathlon, că am şi eu ceva de luat de pe acolo”. Şi ai mereu ceva de luat, mai ales atunci când faci sport.
În mod ironic, s-ar putea ca acest magazin să fie cel mai apropiat de depozitul de la Ştefăneşti inaugurat anul trecut, asta după ce se va deschide bucata de autostradă care ajunge în Şoseaua Petricani.
Cursul leu-euro a luat-o razna, Statul căută non-stop metode prin care să ia bani din economia privată, multinaţionalele sunt demonizate de aproape 1 an, iar taxele pentru salarii sunt schimbate din pix ori de câte ori îi vine cuiva o idee ce pare mai bună.
Şi cu toate astea, străinii încă au încredere în România şi continuă să investească. Abia de 2-3 luni au apărut primele semnale de îngrijorare, dar n-am avut parte de decizii drastice precum oprirea unor proiecte aflate în desfăşurare.
Recent am fost la inaugurarea oficială a depozitului Decathlon de lângă Bucureşti, aflat în comuna Ştefăneşti. Au vorbit, printre alţii, CEO-ul şi şeful depozitului, doi francezi care erau destul de optimişti în privinţa ajutorului pe care îl vor primi de la autorităţi. Şi nu mă refer la scutiri de taxe sau favoruri, ci la lucruri de care au mai multă nevoie, precum încheierea bucăţii din A3 Bucureşti – Ploieşti, adică accesul spre oraş fără rute ocolitoare pe Centură. Citeşte tot articolul
Dă-mi un ecler!
Cumpără de pe eMAG cu acest link
Ce mai zice lumea.
- dojo la Cum sunt anvelopele all season după prima ninsoare?
- hoinaru la Top of mind în 2025
- Garm la Televiziunea a rămas o miză legată de statut
- Garm la Începe restaurarea Gării de Nord (va dura cel puţin 10 ani)
- Gascoigne la Televiziunea a rămas o miză legată de statut
- koodoo la Top of mind în 2025
- hoinaru la Top of mind în 2025
- koodoo la Top of mind în 2025
Ultimele posturi.
- Începe restaurarea Gării de Nord (va dura cel puţin 10 ani)
- Televiziunea a rămas o miză legată de statut
- Nu-mi amintesc când am luat ultima oară produse neperisabile la preţ întreg
- Cum sunt anvelopele all season după prima ninsoare?
- Mâine se interzic în Europa platformele Facebook, Instagram, LinkedIn, Whatsapp + Gmail. Ce faci?










