festival

IN De soi

Varianta scurtă: cu autorizaţii şi cu respect faţă de public.

Varianta lungă include nişte indicaţii care mi se par utile, aşa că am zis că ar fi o idee bună să le notez.

Ştiam de pe la începutul anului că vreau să iau nişte cadre din dronă pe care să le adăugăm la materialele pe care le producem la FITS.

Anul ăsta mi-am propus să ducem conţinutul creat la următorul nivel, iar pentru asta a fost nevoie de nişte echipamente. Pentru că e frumos să faci comunicare din faţa laptopului, dar nu suntem genul ăla de agenţie. Facem muncă de teren, punem osul la treabă. Şi lumea apreciază asta. Doar că sunt momente în care ai nevoie de ceva mai mult decât un telefon şi un laptop.

Cred că e foarte important să investeşti în echipamente astfel încât să step up your game. Am luat un set de lavaliere DJI Mic 2 (pe care le-am vânat mult timp şi care acum sunt în stoc la eMAG la 2000 de lei), un stabilizator cu trepied DJI Osmo Mobile 6, şi o dronă DJI Mini 3 Pro, la care am adăugat o mulţime de accesorii (revin cu articol separat despre asta). 

Apoi l-am sunat pe Dragoş Asaftei, care este unul dintre oamenii care vorbesc de mulţi ani despre fotografierea şi filmarea din dronă. Ştiam că e informat cu privire la aspectele legale şi mai ştiam că e un tip corect, care încearcă să respecte toate indicaţiile autorităţilor. În plus, bănuiam că are experienţă cu Sibiul pentru că a lucrat mulţi ani ca fotograf al preşedintelui. Citeşte tot articolul

IN Teatru


Merg de vreo 12 ani la FITS. Am văzut peste 100 de spectacole, nu ştiu exact câte, dar au fost ediţii la care am stat câte 10 zile şi am reuşit să văd câte 3 spectacole pe zi. 

Mă rog, am tot văzut spectacole, iar (cât se poate de) goală puşcă este în top 10 pentru mine. Titlul original este stark bollock naked. E spectacolul scris de Larisa Faber, o tipă care s-a născut în România şi care acum stă în Luxemburg. Citeşte tot articolul

IN Teatru

Uitaţi-vă bine de tot la poza de mai sus. Noi suntem. Noi, cu telefoanele în faţă permanent, cu chipurile luminate de tehnologie, hipnotizaţi de universul de pe ecran, păcăliţi să credem că aşa cunoaştem lumea.

Mi s-a părut excelentă metafora asta pe care a oferit-o Tim Robbins în spectacolul „Topsy Turvy”, tradus Afrodita și Eliberarea Lumii (Un vodevil musical grecesc). Cred că titlul original e mai sugestiv pentru că e o expresie care exprimă in utter confusion or disorder. Aşa suntem noi, într-o confuzie totală.

Spectacolul semnat de Tim Robbins vorbeşte despre cum au trăit nişte artişti în lockdown. Dar e, de fapt, despre cum a trăit întreaga societate lockdown-ul. Un spectacol plin de metafore, foarte mişto introduse în spectacol. Într-un stil americănesc, destul de in your face, aşa cum fac ei teatru. După un astfel de spectacol nu stai 3 ore să te gândeşti ce-a vrut să spună autorul, întrebându-te dacă ai înţeles sau nu, ci mai degrabă te concentrezi pe mesajul pe care a vrut să-l transmită şi cum îţi schimbă el percepţia. Citeşte tot articolul

IN Teatru

Pe Pippo Delbono l-am descoperit în urmă cu câţiva ani, tot la FITS. Este un regizor cu o sensibilitate aparte, un vizionar, un performer.

În urmă cu 2 ani vedeam Amore, un spectacol despre dragostea complexă. Un spectacol care îmi este şi azi întipărit în minte.

De data asta Pippo a venit cu o premieră mondială, Il risveglio sau Trezirea. La fel ca în alte spectacole ale lui, Pippo vorbeşte despre el şi viaţa lui. Despre ce simte sau ce a simţit. Citeşte tot articolul

IN Teatru

S-au pus în vânzare acum câteva săptămâni biletele pentru cea de-a 31-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru Sibiu. Ediția din acest an are loc între 21 și 30 iunie, iar tema este Prietenie.

Dacă vă pasionează subiectul, presupun că urmăriţi deja conturile de social media sau newsletterul FITS, unde continuăm să comunicăm şi anul acesta. 

E o ediţie cu adevărat specială, s-au aliniat multe planete şi vin mai multe nume cunoscute publicului larg decât la ediţia aniversară de 30 de ani. Aşa funcţionează domeniul ăsta al evenimentelor cu artişti mari, depinzi de programul lor. Citeşte tot articolul

IN Casual stuff

Weekendul trecut am fost la Timişoara cu treabă. Revin pe tema asta pentru că a fost super tare ce-am văzut acolo. Am mers într-un grup mai mare şi am redescoperit oraşul după vreo 4 ani de pauză.

Într-o seară am nimerit chiar la deschiderea Taifas Festival, un eveniment de film şi cultură balcanică aflat la prima ediţie. Are loc în perioada 5 – 12 noiembrie şi aduce în Capitala Culturală Europeană filme de artă din Balcani şi mâncare. Plus nişte muzică, desigur. Eu am ajuns la concertul Simion Bogdan-Mihai şi Lăutarii de Mătase, iar weekendul ăsta merg la HRANA – un eveniment gastro-cultural balcanic. Citeşte tot articolul

IN Teatru

Pippo Delbono este ceea ce presa ar numi un ”artist total”. E actor, regizor, scriitor și mai are multe alte ”pălării” pe care le poartă. A expus la Centre Pompidou, a luat premii pentru filmele sale, a jucat în spectacole de teatru și de operă.

La Sibiu este deja un obișnuit al FITSului, unde a primit o stea în 2019 pe Aleea Celebrităților. Spectacolele sale stârnesc emoții puternice și pun întrebări. Ai putea spune că e un tipar, însă cred că asta e particularitatea în ceea ce face artistul italian: reușește mereu să surprindă. Citeşte tot articolul

FITS 2022: Macbettu

question_answer0
IN Teatru

Am pregătit niște articole despre cele câteva spectacole pe care le-am văzut la FITS 2022, nu voiam să treacă momentul fără să aștern aici amintirile respective; le voi publica în următoarele zile.

Cum sună Macbeth în limba sardă, jucat exclusiv de o distribuție de bărbați? Răspunsul pe scurt ar fi ”Excelent!”.

FITS este genul de festival care aduce niște spectacole pe care n-ai avea cum să le vezi altfel, așa cum este și acest Macbettu imaginat de Alessandro Serra și a sa Sardegna Teatro and Compagnia Teatropersona. Limba sardă e considerată a fi cea mai conservatoare limbă romanică și e vorbită de vreo 2 milioane de italieni din zona Sardiniei. Citeşte tot articolul

IN Teatru

Foto: Maxim Shuz, FITS 2021

Chiar și acum, pe timp de pandemie, la Sibiu au venit artiști din toate colțurile lumii. Spania, Franța, Elveția, Marea Britanie, dar și din locuri mai exotice, precum Tahiti. Cu toții au trecut prin diferite procese de carantinare sau testare, numai ca să fie prezenți la FITS.

În vremurile astea mi se pare un efort extraordinar din partea unor artiști, care poate că ar fi avut alte angajamente mai aproape de casă. Îmi povestea cineva că unii vor fi nevoiți să facă test și să stea în carantină 14 zile după 2 reprezentații și câteva zile la Sibiu. Cu tot cu drumul și toate procedurile de la venire vor fi consumat mai bine de o lună cu totul, doar pentru acest festival. Citeşte tot articolul

IN Teatru

Azi debutează o nouă ediţie FITS, la Sibiu şi online de data asta. Dacă ediţia de anul trecut s-a desfăşurat exclusiv online, ediţia aceasta se întoarce destul de mult la normalitate. O să fiu şi eu la Sibiu în următoarele zile şi o să transmit de la faţa locului, probabil că pe Instagram voi posta mai des.

Vă recomand să daţi o fugă pe la Sibiu weekendul acesta sau weekendul viitor, oraşul în zile de festival mi se pare total diferit faţă de ce ştim de obicei. E o energie diferită pe care n-aveţi cum s-o uitaţi uşor. Citeşte tot articolul

Meniu