fotbal

Juventus Torino, campioana en-titre a Italiei merge în Europa League după ce a strâns doar 6 puncte în grupele UCL.

Napoli, locul 2 în Italia sezonul trecut, a avut 4 victorii şi cu toate astea merge tot în EL.

Olympique Marseille, vice-campioană a Franţei sezonul trecut, a făcut ZERO puncte în grupe, mai puţine şi decât Austria Viena, care a strâns 5.

Anderlecht Bruxelles a luat un singur punct, din 6 meciuri.

Toate au avut 3 meciuri acasă, 3 meciuri în deplasare, toate meciurile s-au jucat 11 la 11.

Eh, în tot contextul ăsta nu pricep de ce facem o dramă din evoluţia Stelei în UCL. De ce vorbim de galaxii diferite, de ce ne plângem de milă, de ce ne plasăm singuri în lumea a 3-a a fotbalului. Sunt perioade mai bune şi perioade mai proaste, meciuri mai bune şi meciuri mai proaste. E adevărat, Steaua n-a reuşit mare lucru acum, dar anul viitor va avea o nouă şansă. Ideal ar fi să învăţăm să ne bucurăm de ea şi să nu mai plângem pentru şansele ratate.

Steaua s-a aşezat anul acesta la masa bogaţilor şi a început să comande tot felul de chestii scumpe fără să aibă prea mulţi bani în buzunar. În ciuda optimismului nejustificat afişat de Reghe înainte de meci, a câştigat echipa mai bună. Era logic, doar aşa se întâmplă de cele mai multe ori. Prin ceva dăruire şi noroc am fi scos un egal, dar n-ar fi fost ceva normal. Normal e să bată cei puternici, despre asta e competiţia în care am intrat. Şi Steaua nu e printre cei puternici, e pe lângă ei, la aceeaşi masă.

Zice excelent Cristian Geambaşu aici:

 La nivel european, Steaua aparţine unui grup de echipe care asigură scenografia primei trepte a marelui show numit Champions League. Este nevoie şi de carne de tun acolo, înainte de încleştările coloşilor.

Despre asta e vorba. Toţi cei care o critică pe Steaua şi care pretind că a jucat prost, spun prostii. Steaua a ajuns în cea mai înaltă competiţie între cluburi, în mod normal o să piardă onorabil. Cu puţin noroc şi determinare o să scoată nişte puncte, dar nu se va transforma într-o super putere. N-are cum cu plafoane salariale de 15.000 de euro.

Odată la câteva sezoane Steaua ajunge să ducă povara echipelor mari din Vest. Suporterii se obişnuiesc cu victoriile şi încep să le considere ceva normal, aşteaptă spectacol de la fiecare meci, victoriile la limită se încheie într-un cor de fluierături.

„O echipă mare trebuie să câştige toate meciurile”, aşa gândeşte suporterul stelist. Victoriile cu Ceahlăul îl plictisesc, uşor-uşor începe să vină pe stadion numai la partidele din cupele europene şi la meciurile foarte importante. Asta până când echipa va începe să pice în clasament, victoriile nu vor mai fi o normă şi fiecare meci va fi câştigat cu greu.

Atunci un 2-1 cu Ceahlăul va cântări mult mai mult.