Tag

paine

O pâine extrem de gustoasă şi sănătoasă de la Mama Pan

0

În urmă cu câteva luni am primit o pâine uriaşă şi ceva ştergar/milieu/whatever de la un brand. Am luat pâinea acasă şi, după ce am gustat-o, am devenit #fandemic. Era o pâine cu maia de vreo 2 kilograme, cu seminţe, o textură foarte densă şi cu un gust bun. Cred că am mâncat mai bine de o săptămână din pâinea aia, timp în care nu s-a întâmplat nimic rău cu ea. A durat aşa mult pentru că era destul de mare, dar şi pentru că era foarte săţioasă.

Eu mănânc destul de multă pâine (nu mă judecaţi, şi voi fumaţi sau beţi alcool des), aşa că a fost o adevărată surpriză să mănânc doar o felie de pâine din asta la o masă.

Am căutat mai multe detalii pe etichetă şi am ajuns pe siteul Mama Pan. N-am găsit pâinea pe care o primisem, probabil că a fost făcută pe comandă şi asta pentru că pâinea cu maia e destul de scumpă. Mi-a explicat la un moment dat cineva tot procesul de fabricare şi durează vreo 2-3 zile până când obţii pâinea din momentul în care te apuci să “lucrezi” la ea.

Citeste tot articolul

Probleme banale: pâinea

5

Pe vremuri, toată lumea care venea în vizită în Militari lăuda pâinea de calitate superioară ce se servea la fiecare masă. Proaspătă, legată, franzelă românească, asemănătoare cu pâinea aia care se făcea la fosta fabrică Plevnei. Pentru cei care n-au avut ocazia să o testeze, pâinea de la fabrica Plevnei era bună ca o friptură. Şi, spre deosebire de altele, se menţinea proaspătă mai multe zile. Iar când te obişnuieşti cu binele, nici nu-ţi mai dai seama că există oameni oropsiţi pe lumea asta. Nu realizezi că sunt oameni care mănâncă pâine veche de 2 zile mai mereu. Pur şi simplu nu iei asta în calcul.

Din păcate, soarta m-a făcut să devin unul din acei oameni. Zona în care locuiesc e înconjurată de mici magazine de cartier. Cred că sunt vreo 10 astfel de magazine, inclusiv un Non-Stop care închide la ora 23:30 (da, e un cartier mai special). La toate găseşti aceeaşi pâine de proastă calitate, cred că e franzelă TITAN. Şi nu doar că pâinea e proastă, dar numărul mare de magazine în care se vinde o face să fie şi mai proastă. 2 pensionari cumpără dintr-un loc, 2 din altul, corporatiştii se opresc la alt magazin, iar rafturile sunt mereu pline, pentru că pâinea vine o dată la 3 zile.

Citeste tot articolul