În urmă cu câteva luni am primit o pâine uriaşă şi ceva ştergar/milieu/whatever de la un brand. Am luat pâinea acasă şi, după ce am gustat-o, am devenit #fandemic. Era o pâine cu maia de vreo 2 kilograme, cu seminţe, o textură foarte densă şi cu un gust bun. Cred că am mâncat mai bine de o săptămână din pâinea aia, timp în care nu s-a întâmplat nimic rău cu ea. A durat aşa mult pentru că era destul de mare, dar şi pentru că era foarte săţioasă.

Eu mănânc destul de multă pâine (nu mă judecaţi, şi voi fumaţi sau beţi alcool des), aşa că a fost o adevărată surpriză să mănânc doar o felie de pâine din asta la o masă.

Am căutat mai multe detalii pe etichetă şi am ajuns pe siteul Mama Pan. N-am găsit pâinea pe care o primisem, probabil că a fost făcută pe comandă şi asta pentru că pâinea cu maia e destul de scumpă. Mi-a explicat la un moment dat cineva tot procesul de fabricare şi durează vreo 2-3 zile până când obţii pâinea din momentul în care te apuci să “lucrezi” la ea.

O pâine de 500 de grame costă 22 de lei, însă trebuie să luaţi în calcul că veţi mânca zile bune din ea. Şi nici nu se poate compara cu o franzelă albă de la colţ de stradă. E mai sănătoasă, e mai săţioasă, plus că faceţi o faptă bună.

Mama Pan e un proiect de economie socială, adică nu au ca scop direct profitul, ci crearea de locuri de muncă pentru categorii defavorizate. La Mama Pan lucrează mame singure sau mame care au mai mult de 2 copii în întreţinere şi situaţii dificile în viaţă. E un proiect al Fundatiei CPE – Centrul Parteneriat pentru Egalitate. 

Ce m-a uimit atunci când am comandat a fost că au un flow extrem de bine pus la punct, inclusiv o maşină care face livrări doar pentru ei, o serie de parteneri la care livrează, o pagină de Facebook bine pusă la punct şi un magazin online mult mai dezvoltat decât unele de pe piaţă.

Iar produsele sunt foarte bune. Am testat biscuiţi integrali, plăcintă cu mere, cornuleţe cu nucă şi fursecuri cu nucă (astea sunt de-li-cioa-se!). Au şi unele fără gluten, în caz că vă doriţi aşa ceva. Le găsiţi pe toate aici. Comanda minimă pentru livrare în Bucureşti e de 50 de lei, dar există şi varianta de a cumpăra cu livrarea la diferiţi parteneri din diferite zone ale oraşului, caz în care nu există o comandă minimă. Au chiar şi abonamente lunare de 200 şi 500 de lei! 

Merită să încercaţi atât pâinea, cât şi fursecurile. Ok, în special fursecurile :D