Aveam în blocul nou (mă rog, ne-am mutat de vreo 3 ani acolo, dar tot nou e) două cutii de-astea Bob Concierge care pe hârtie erau cea mai mişto chestie posibilă.
Un fel de ajutor robotizat care funcţiona şi pe post de magazin pentru urgenţe, şi pe post de cutie de preluat colete şi serviciu de curăţătorie.
Puteai trimite curierul să-ţi lase un colet cu un cod, ca la easybox, şi costa vreo 50 de bani din ce-am auzit. Ţi se făcea poftă de o cola sau uitai să iei pâine? Aveau la Bob Concierge.
Conceptul mişto de tot, dar nu l-am folosit niciodată, că noi livrăm chestiile la birou, pâine nu prea uit să iau, iar sticle de vin avem mereu în casă, că primim mai multe decât consumăm.
Am observat că nu prea le ieşea cu aprovizionarea în ultima vreme, iar dacă doar duci produse acolo şi expiră, nu prea are sens businessul.
Am fost anunţaţi zilele trecute că vor fi retrase cele două automate de la fiecare scară pentru că renunţă la 90% din business şi se concentrează doar pe zona de nord, unde pot gestiona mai bine lucrurile din punct de vedere logistic.
Cu alte cuvinte n-a mers aşa cum se aşteptau.
Ce-i drept, n-am văzut prea multă comunicare din partea lor. Parcă au fost nişte flyere acum 2-3 ani în care ne îndemnau să ne facem cont, dar cam atât. Păcat, e genul de chestie disruptive, care aduce o inovaţie pe piaţă.
2 comentarii. Leave new
Avem si noi Bob si sper sa nu dispara. Ce e drept preturile crescusera foarte mult dar totusi cand erai pe graba era util sa poti sa iei o apa, un lapte etc in pandemie cand nu puteai sa iesi din casa l-am folosit la greu. Ca pont in aplicatia Bob au acum ceva lichidari de stoc probabil legate de restrangerea afacerii. Mi se pare ca la partea de vinuri chiar au preturi foarte bune dar nu numai. Sa te uiti daca ai timp.
Mi se pare genul de afacere inovativă care trebuie sa stabileasca un obicei de consum. Acesta nu se poate realiza decat prin marketing serios, promotii si o bună aprovizionare in ciuda greutăților inerente începuturilor. Dar..este nevoie de buget serios.