Tocmai m-am întors de la marea finală a primei ediţii Supravieţuitorul România, desfăşurată în studiourile Kentauros din Ştefăneşti. Spun „prima ediţie” în speranţa că gândurile bune vor fi suficiente pentru ca emisiunea asta să continue. Din păcate, audienţele n-au fost deloc bune, aşa că nu sunt semne că lucrurile ar putea să continue. ProTV se aştepta să rupă cu formatul ăsta, au făcut toate eforturile, dar show-ul a fost de multe ori pe locul 3 la nivel naţional. Citeşte tot articolul
supravietuitorul
Finala Supravieţuitorul e LIVE pe 22 noiembrie
UPDATE: Lucian este câştigătorul premiului de 100.000 de euro.
Mai sunt câteva ediţii şi Supravieţuitorul va ajunge la final. Emisiunea asta cred că va intra în istoria ProTV drept cel mai mutat show de la o oră la alta. După ce a fost în prime-time şi n-a făcut faţă concurenţei, Supravieţuitorul a fost mutat după 22:30 lunea şi marţea, iar săptămâna trecută s-a difuzat inclusiv miercuri şi joi. Norocul meu a fost că primeam comunicatele de presă şi aflam de acolo când pot să văd emisiunea.
Chiar mi-a părut rău că n-a avut succesul aşteptat, dar într-un fel nu mă mir. Oamenii preferă să vadă nişte chefi care mănâncă bine de tot, în loc să se uite la nişte români care nu mănâncă nimic pe o insulă. Până la urmă mulţi dintre telespectatori fac câte un Supravieţuitorul în fiecare lună şi îşi mai potolesc foamea doar când câştigă câte o recompensă de la poştaş. Citeşte tot articolul
Si mai greu de ucis…
Imediat cum s-a aflat ca se filmeaza seria a 4-a din Greu de ucis,Sergiu Nicolaescu (al carui mare fan sunt de cand eram mic) a decis ca trebuie sa ia masuri.Asa ca a scris pe genunchi un nou scenariu pe care il avea de mult in minte…si a demarat un casting de toata frumusetea ca sa gaseasca un actor tanar care sa-i semene.Dupa ce presa a vehiculat numele lui Mircea Badea ca fiind cel ce urma sa-i ia locul de Comisar Moldovan lui Nicolaescu,pana la urma.. s-a ales un actor ceh.Cu alte cuvinte s-a ales prafu de tot proiectu.Indiferent daca seamana sau nu cu regizorul…actorul ceh..-al carui nume imi scapa acum- nu va rosti nicio replica.Acestea vor si adaugate tot de maestrul Sergiu Nicolaescu…din nou in postura de regizor,scenarist,director de imagine,operator,actor,producator etc.
Asa ca… in amintirea vremurilor de demult vom avea iarasi un film de Sergiu Nicolaescu in regia lui Sergiu Nicolaescu…in rolul principal cu Sergiu Nicolaescu (si un actor ceh..nu conteaza care) …in distributie cu Sergiu Nicolaescu…si cred ca ati inteles ideea.
Titlul e de asemenea sugestiv: „Supravietuitorul”.
Ceea ce m-a amuzat teribil a fost ca cele 2 serii (greu de ucis si comisarul moldovan) par sa nu se mai termine.Bruce Willis pare ca n-o sa moara niciodata….cat despre Sergiu Nicolaescu…el a rezistat ani de zile…
Dupa modelul lui Nicolaescu…(care in prima serie l-a jucat pe comisarul Miclovan iar dupa moartea lui a devenit comisarul Moldovan) Bruce Willis ar putea deveni dupa John McClane.. un Ion McCloud din clanu McCloud intr-o ultima parte care sa se numeasca „Nemuritorul-cel mai greu de ucis” .
Asteptam cu interes seriile in care cei doi mari actori vor haitui in baston raufacatorii si ii vor dovedi prin agilitatea spiritului lor justitiar.
Vizionare placuta!
Dă-mi un ecler!
Cumpără de pe eMAG cu acest link
Ce mai zice lumea.
- hoinaru la EAFC 26: Rămâne cum am stabilit, aştept Black Friday
- Carmen la Ce de lucruri mişto s-au pierdut odată cu arhiva Trilulilu
- Cosmin la EAFC 26: Rămâne cum am stabilit, aştept Black Friday
- Violeta la Băieţii deştepţi de ieri şi de azi
- Lermontov din Iclod la Cumpăraţi chestii de pe Temu? (2025)
- Doxi la Ce de lucruri mişto s-au pierdut odată cu arhiva Trilulilu
- Donkeypapuas la Am descoperit o mare dezbatere legată de traducerile Harry Potter
- Dan la Cumpăraţi chestii de pe Temu? (2025)