tribul-araw

UPDATE: Lucian este câştigătorul premiului de 100.000 de euro.

Mai sunt câteva ediţii şi Supravieţuitorul va ajunge la final. Emisiunea asta cred că va intra în istoria ProTV drept cel mai mutat show de la o oră la alta. După ce a fost în prime-time şi n-a făcut faţă concurenţei, Supravieţuitorul a fost mutat după 22:30 lunea şi marţea, iar săptămâna trecută s-a difuzat inclusiv miercuri şi joi. Norocul meu a fost că primeam comunicatele de presă şi aflam de acolo când pot să văd emisiunea.

Chiar mi-a părut rău că n-a avut succesul aşteptat, dar într-un fel nu mă mir. Oamenii preferă să vadă nişte chefi care mănâncă bine de tot, în loc să se uite la nişte români care nu mănâncă nimic pe o insulă. Până la urmă mulţi dintre telespectatori fac câte un Supravieţuitorul în fiecare lună şi îşi mai potolesc foamea doar când câştigă câte o recompensă de la poştaş.

Pe mine m-a prins emisiunea, n-am ratat nicio ediţie, poate doar nişte bucăţi pe care le-am văzut apoi pe ProTV Plus. M-a enervat puţin treaba cu programul, că foarte rar a început la 22:30, o dată au tăiat un film ca să poată începe la timp.

Per total cred că a ieşit ok, unele probe au fost interesante, concurenţii au fost aleşi destul de bine (cu excepţia câtorva care mi s-au părut absolut inutili). Ce nu mi-a plăcut a fost că tot show-ul mi-a părut lungit. O singură probă pe ediţie şi în rest multă pălăvrăgeală. Din fericire n-au fost scandaluri, n-au existat cocalari, dar nici n-a fost vreo idilă, vreo rivalitate prea mare. Toată lumea şi-a vorbit drumul în concurs. Mă aşteptam să fie un suspans mai mare, mai ales la probe, dar n-a fost deloc aşa. Practic, miza de la fiecare emisiune era cine iese.

Marţi, 22 noiembrie, are loc finala, care va fi transmisă în direct, de la 20:30. Au mai rămas 6 oameni, iar până marţi vor mai fi în concurs doar 3. Finaliştii după părerea mea vor fi Iulian, Otniela (pentru că are talismanul imunităţii) şi Robert sau unul dintre cei doi salvaţi de pe Exil. Mi-ar fi plăcut să câştige Toma, dar şi-a jucat prost cartea în ultimele zile. Iar pentru marele Supravieţuitor mizez pe Robert.

 

3 comentarii. Leave new

  • Mi-e greu sa cred ca va fi LIVE de pe insula. De fapt sunt sigur ca nu va fi. Cat despre comaratia cu chefi, aia este in primul rand o emisiune mult mai bine facuta. Mai bine filmata, mai dinamica, buni de tot cei ttei chefi.Altfel, descoperiti de Pro. Pe cand asta de la Pro este doar o copie mai proasta decat ce a facut Kanal D acum vreo 6-7 ani cu Rataciti in Panama. Nu te supara, dar mi-e greu sa inteleg pe cineva care se uita in continuu la unii care fac foamea si se ,,menanca,, intre ei. Sigur, chestie de gust.

    Răspunde
    • N-au zis niciodată că va fi live de pe insulă. E live de la Bucureşti, din studio-urile ProTV-ului. Au ales varianta asta pentru că altfel se afla imediat cine e câştigătorul şi se pierdea tot suspansul. Eu, de exemplu, am aflat că Iulian va fi în finală de la un prieten care îl cunoaşte. Îţi dai seama ce simplu ar fi aflat presa de ceilalţi.

      Nu mă uit la Kanal D, n-am văzut Rătăciţi în Panama. Oricum, ţin minte că au fost numai dubioşi.

  • Nici eu Nu am auzit de emisiunea Kanal D. M-a prins emisiunea si daca cineva intelege despre emisiune ca e doar despre infometare imi pare rau sa o zic dar este probabil ca Nu a inteles nimic si sì-a dat cu parerea aiurea.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Meniu