Mă gândeam zilele trecute la cât zburam până anul trecut şi ce mişto era feelingul ăla. Apoi mi-am amintit de toate micile mizerii ale companiilor aeriene, de emoţiile că nu vei ajunge să zbori, de „meniurile” alea cu o prăjitură măgura sau un cookie, de drumurile lungi cu autobuzul pe pistă, până la avion şi aşa mai departe. Citeşte tot articolul
Problema mea cu înălţimile a început pe la grădiniţă. Mergeam în vizită la bunici şi mă ridicam pe vârfuri ca să văd dincolo de balustrada balconului. Eram la etajul 10 şi mi se părea că e cel mai înalt punct în care voi ajunge vreodată. Atunci, pe la 5-6 ani, înălţimea nu era o problemă – abia dădeam cu nasul de balustradă, nu era niciun pericol. Cred că am început să-mi fie frică de înălţime ceva mai târziu, când m-am trezit că balustrada îmi ajungea până la brâu. Şi de-atunci n-am mai scăpat. Citeşte tot articolul
Ziceam acum ceva timp că principalele avantaje ale bloggingului nu ţin de bani, ci de experienţele la care ai acces.
Din categoria lucrurilor pe care nu le vezi în mod obişnuit, marţi am fost în culisele Tarom.
Am început cu şedinţa de briefing, ce are loc undeva deasupra sălii de aşteptare din aeroportul Henri Coandă cu o oră înainte de zbor. În timp ce pasagerii se pregătesc de check-in, piloţii şi însoţitorii de zbor au o şedinţă în care sunt discutate aspecte privind traseul, rute alternative, condiţiile meteo. Tot atunci sunt punctate şi diferite situaţii speciale care pot apărea. Urmează inspecţia exterioară a avionului. Domnul Radu Juncu, pilot comandant ATR ne-a învârtit în jurul unui Boeing 737-800 şi ne-a explicat tot felul de detalii tehnice. Citeşte tot articolul
