În culisele Tarom: siguranţă, rigoare, siguranţă

Ziceam acum ceva timp că principalele avantaje ale bloggingului nu ţin de bani, ci de experienţele la care ai acces.

Din categoria lucrurilor pe care nu le vezi în mod obişnuit, marţi am fost în culisele Tarom.

Am început cu şedinţa de briefing, ce are loc undeva deasupra sălii de aşteptare din aeroportul Henri Coandă cu o oră înainte de zbor. În timp ce pasagerii se pregătesc de check-in, piloţii şi însoţitorii de zbor au o şedinţă în care sunt discutate aspecte privind traseul, rute alternative, condiţiile meteo. Tot atunci sunt punctate şi diferite situaţii speciale care pot apărea. Urmează inspecţia exterioară a avionului. Domnul Radu Juncu, pilot comandant ATR ne-a învârtit în jurul unui Boeing 737-800 şi ne-a explicat tot felul de detalii tehnice.

După inspecţia exterioară urmează degivrarea avionului (dacă e cazul). Mai ştiţi în Die Hard 2 că tot dădeau cu un jet de ceva peste avion şi din cauză că era viscol nu puteau să plece? Eh, aia e degivrarea. Dacă avionul pleacă de la sol chiar şi cu un strat subţire de gheaţă pe el, sunt toate şansele să se prăbuşească. Aşa că se efectuează această degivrare. Cât costă? De la 800 de euro în sus. Aveam să aflăm ulterior de la Rareş Dumitru, Inspector Şef Siguranţă Zbor în cadrul Tarom că există 4 tipuri de soluţie de degivrare şi că în total costul poate ajunge mult mai sus.

În avion am aflat ceva detalii despre îndatoririle unui însoţitor de zbor (care ţin în mare măsură de siguranţa pasagerilor) şi de ce nu sunt anunţaţi pasagerii cauzele exacte ale întârzierilor: pentru că de obicei situaţia „din teren” cere atenţia maximă a comandantului de navă, care nu se mai preocupă şi de transmiterea unui mesaj cât mai clar către pasageri prin intermediul însoţitorilor de zbor. Soluţia mea? Câte un PRist în fiecare avion! 😀 Doar că PRistul trebuie să devină şi expert în aviaţie, ca să-şi dea seama despre ce e vorba fără să-l streseze pe pilot.

Îmi pare rău că n-am reuşit să aflu şi cât durează pregătirea medicală a însoţitorilor de zbor. În avion există o trusă medicală şi cineva ar trebui să ştie cum să o folosească. Din ce-am înţeles sunt lucruri destul de soft, nu cred că au chestii care se dau exclusiv pe reţetă în regim special, gen Xanax.

Mi-a plăcut că am avut ocazia să mă uit pe îndelete la un avion. Şi când cineva îţi şi indică nişte puncte cheie, parcă priveşti altfel lucrurile. Am văzut şi ce se ascunde în locul care adăposteşte trenul de aterizare: multe fire şi ţevi subţiri! O bună parte din sistemul hidraulic al avionului, după cum ni s-a explicat.

În partea a doua a vizitei am intrat într-unul din hangarele de reparaţii ale Tarom. Alături de o serie de specialişti de la întreţinere şi controlul calităţii, am aflat despre diferitele procese de reparaţie, testare sau recondiţionare (şi mă refer aici la interioare). N-am prins foarte mult pentru că toţi jurnaliştii s-au răspândit prin hangar în căutare de subiecte exclusive aşa că s-a trecut la observaţia participativă. După cum puteţi vedea în pozele de mai jos, l-am surprins pe George Buhnici în momentele lui de concentrare maximă.

Vizita s-a încheiat cu salonul prezidenţial (n-am putut fotografia, din păcate) şi o sală de protocol. Acolo am aflat o serie de informaţii legate de acreditările şi standardele de siguranţă ale Tarom. De fapt, întreaga vizită s-a legat de siguranţă. Siguranţă, rigoare şi din nou siguranţă. Nu întâmplător, ci pentru că toate măsurile de siguranţă sunt dublate sau chiar triplate. Există mai multe rânduri de back-up, în orice.

Am plecat de la Tarom cu procedurile în cap, de m-am şi mirat că nu ne-au controlat la urcarea în autocarul spre Bucureşti 🙂

A mai scris pe tema asta Alina Cst. Mai multe poze găsiţi pe pagina de Facebook a blogului.