Era o zi liniştită de campanie. Nemernicul portocaliu privea în zare. Se făceau pregătirile pentru o nouă pomanageală. Soarele tocmai ce răsărise. Vântu abia dacă îşi făcea simţită prezenţa. La fel şi Patriciu. Nimic nu anunţa ceea ce avea să se întâmple. Băselu trase un fum din ţigară, îl pupă pe obraz pe Stolojan şi plecă să-şi aranjeze freza. După numai câteva ore mulţimea era adunată, gata lumită de aghiotanţi şi pregătită să aplaude. Băse ieşi pe scenă pentru a-şi saluta fanii. Într-un colţ, agenţii perturbatori (băieţi de-ai noştri) îl întâmpinau cu tradiţionalul “eeee….. s… p….”. A fost primul semn că marinarul va ceda.

Atunci a intervenit Marcel. Marcel este cel mai tânăr membru al organizaţiei noastre de copii şi juniori. Se spune despre el că promite mai mult chiar şi decât Victor Ponta. Marcel s-a infiltrat în mulţime, s-a rupt de plutonul fruntaş şi s-a dus spre portocaliu. N-a avut îndrăzneala să-l scuipe dar l-a înjurat. Sau nu. Nu se ştie. Cert e că în acel moment, bestia l-a imobilizat, i-a sucit mâna la spate ca unui infractor înrăit şi a început să-l lovească cu o lopăţică în cap până când sângele i-a acoperit faţa lui Marcel. Toate televiziunile filmau. Dar Marcel era fericit. Pentru că ştia că, după ce va ieşi din spital va avea o viaţă mai bună. Nu atunci, pe loc. Nu. N-ar avea rost ca filmuleţul să apară în 2004 ca să îl ajute pe Năstase. Filmuleţul ăsta trebuie să apară la următoarele alegeri. Sau la următoarele. Sau la următoarele. Pentru că el aparţine urmaşilor, urmaşilor noştri în veacul vecilor!