În primul rând pentru că Academia Caţavencu este un brand. Un brand care s-a erodat în ultimii ani, dar care rămâne un brand. Şi nu citeam listele de redactori, ci revista. Ce-i drept, sunt o mână de oameni care au ieşit în faţă… dar alţii au rămas doar în spatele calculatorului (mai mişto suna “maşinii de scris”, dar nu mai e cazul).

Iar dacă ai de-a face cu un brand, nu poţi să vii într-o zi şi să spui: ok, noi de azi nu mai scriem aici, scriem dincolo, pentru că acolo e mai mişto şi nu ne cenzurează nimeni. Îi vor urma pe revoluţionari doar fanii, prietenii şi curioşii. Iar cei din urmă vor avea aşteptări mai mari de la Kamikaze.

După primele 3 apariţii, noul Caţavencu o să se aşeze într-un con de umbră, acolo unde o să şi moară la un moment dat. Pentru că treptat, inflamaţii vor realiza că plecarea nu a fost cea mai bună mişcare. Iar entuziasmul de început o să se piardă direct proporţional cu rata de golire a stomacului.

Pe urmă, ăia care sunt chiar tari se vor risipi pe la diverse Guerille, Cotidiane şi. a. mî. dî. Şi o să ne amintim că la un moment dat a fost o revistă Kamikaze. Aşa cum a avut şi Dinescu Plai cu boi, aşa cum a fost şi Aspirina Săracului… (chiar, îşi mai aminteşte cineva Aspirina Săracului?), aşa cum a fost şi Chestiunea Zilei. În urma lor a rămas un singur lucru: Brandul Caţavencu.