Orice bărbat care trăieşte sub acelaşi acoperiş cu o femeie are nişte reguli de respectat. Care de obicei îl enervează la culme, dar care îl diferenţiază pe el de restul porcilor ălora cu care iese vinerea la bere. Evident, când apare primul copil şi se nimereşte să fie băiat, regulile se aplică şi asupra lui, pentru că sigur l-a moştenit pe taică-su.

Farfuria din care mănânci trebuie să se oprească mereu în chiuvetă, in secunda în care ai terminat de mâncat. Nu contează că îţi sună telefonul, nu contează că te cheamă buda. Farfuria trebuie să fie la locul ei, şi dacă tot ai pus-o, toarnă şi puţină apă acolo, ai idee ce greu se spală? Nu, n-am idee, tocmai pentru că le speli tu.

Ciorapii nu pot sta decât în două locuri: în coş sau în dulap. Chiar dacă te-ai dus doar până jos, la maşină, să-ţi iei ceva, nu-i lăsa aiurea prin casă. Nu,  nu contează că vrei să-i mai foloseşti.

Ţi-ai făcut un sandviş, ai luat berea de la rece şi te duci în sufragerie să prinzi începutul meciului.  Ce faci? Păi firimiturile alea de pe masă nu le strângi?

Ai băut berea şi pe urmă încă una, şi încă una, şi echipa a câştigat. Bravo, mă bucur, dar sticlele de pe masă de ce nu le-ai luat?

Şi una dintre preferatele mele: colacul de la baie. De câte ori ţi-am spus să-l laşi jos, asta e poziţia default!

Nerespectarea oricăreia dintre regulile de mai sus atrage penalizare, scandal şi discuţii interminabile.

Dar există şi momente în care autoritatea feminină nu este în habitaclu (mă enervează la culme termenul ăsta :)) ) şi atunci apar micile haiducii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Meniu