Să tot fie vreo 22 de ani

Cu play înainte

Am primit zilele astea o leapşă de la Daniela Petrescu şi pentru că mi-a plăcut aşa mult am tot amânat-o ca să o scriu în tihnă. E cam de fete leapşa, dar orice prilej de a mă descoperi în faţa fanilor trebuie fructificat. Mai ales că am avut super succes cu cele 99 de lucruri despre mine.

Pe la 1 an am început să sar etape, ceea ce ulterior avea să devină o obişnuinţă. N-am mers de-a buşilea ca toţi copiii, eu m-am ridicat şi am mers din prima în două picioare. Pe urmă am căzut, m-am lovit şi am hotărât că mai bine studiez lucrurile din fund. Am reînceput să merg atunci când am văzut-o pe fetiţa unor prieteni de familie că „e pe picioarele ei”. Pe principiul da’ ce, eu nu pot?

La 2 ani am mers la creşă şi tanti alea mă cam băteau. Varianta oficială e că eu eram un copil cuminte şi mă băteau degeaba. Mă îndoiesc profund, cert e că am fost retras de la creşă.

La nici 3 ani (2 ani jumate mai exact) mă imbrăcam singur, vorbeam fluent româna şi mâncam singur aşa că mama s-a hotărât să mă dea la grădiniţă. Câteva pachete de Kent mai târziu, copilul under-aged nu numai că intra la grădiniţă, dar nimerea într-o grupă pregătitoare. Copii mulţi, locuri puţine. Tot atunci o cunoşteam pe Dana, singura blondă drăguţă din istoria blondelor, fata de care am rămas îndrăgostit iremediabil până prin şcoala generală.

La 4 ani schimbam grupa şi intram la grupa mijlocie cu copii de vârsta mea. A fost ca şi cum m-aş fi mutat la o altă grădiniţă.

La 5 ani eram băiatul bun la toate, descurcăreţ nevoie mare. Educatoarele mă trimiteau cu ţigări şi brichete de la parter la etajul 1 pentru că eram singurul care putea să ducă misiunea la bun sfârşit. Primeam pupături în schimb.

La 6 ani învăţam să citesc, cât să mă pot plictisi în primele luni de şcoală. Tot atunci îl întâlneam prima oară pe Moşul şi jucam fotbal cu băieţii mari. Mai exact, eu veneam cu mingea şi ei jucau fotbal. Mă mai lăsau şi pe mine, în poartă, cu promisiunea solemnă că „nu trag tare”.

La 7 ani începeam şcoala, cu aceeaşi Dana colegă de bancă. Clasa noastră a fost de mici genii şi tot pe Sfânta Şpagă s-a intrat şi acolo. Şi pentru că şpaga n-a fost destulă, prima zi am făcut-o la o clasă paralelă. Era cât pe-aci să rămân în ceea ce avea să devină clasa problemă a şcolii. Până la urmă doamna Nanciu ne-a primit pe toţi, toţi 40. Cea mai mare clasă noi eram.

La 8 ani am încercat să învăţ să merg pe bicicletă. O primisem de la mătuşi-mea cadou pentru obţinerea premiului I în clasa întâi. După câteva zeci de căzături am renunţat şi bicicleta a fost vândută 5 ani mai târziu, timp în care a acumulat praf. Tot atunci făceam cunoştinţă cu caligrafia, înregistram prima medie de 7 şi ratam premiul I.

La 9 ani încercam, fără succes, să învăţ să înot. La prima lecţie intram în contact direct şi neprevăzut cu bazinul de 3 metri din Tineretului. Din păcate n-a fost şi ultima lecţie, a urmat o vară chinuitoare.

La 10 ani mergeam la karate la Rapid şi mâncam bătaie de fiecare dată pentru că eram vreo 3-4 stelişti înconjuraţi de rapidişti. Primul antrenament pe gazonul din Giuleşti şi primul telefon mobil pe care l-am văzut, tot lângă stadion. Tot atunci luam primul 4, la ştiinţele naturii. Plânsete.

La 11 ani aveam prima prietenă, Laura. Tot atunci îmi făceam primul oracol şi îmi înşelam prima prietenă. Cu cea de-a doua prietenă. Mă rog, să zicem doar că a fost un hot-streak până am ajuns subiect de dezbatere la ora de cultură civică („de ce schimbă alex fetele ca pe ciorapi?” şi am încheiat citatul).

La 12 ani deja nu-mi mai făceam temele la meditaţii (engleză şi franceză) şi citeam de pe foaia goală. Inventam propoziţii şi compuneri pe loc iar profesorului îi spuneam că nu înţeleg ce am scris.

La 13 ani mă certam iremediabil cu cel mai bun prieten al meu, Radu. Evident, motivul era legat de o fată din clasă, Irina – premianta şi olimpica noastră.

La 14 ani deja o uitasem pe Irina şi eram îndrăgostit de Andreea, motiv de suspine după admiterea la liceu când eu am intrat în Centrală şi ea în Lazăr. Tot atunci aveam primul eşec răsunător, 6,40 la capacitate după contestaţie. Şoc şi groază, plânsete şi altă serie de pile. Până la urmă aveam să rămân în Şcoala Centrală. A fost vara în care am ascultat la greu ASMIB – Vama Veche de pe o casetă pe care o mai am şi acum.

La 15 ani îl cunoşteam pe Filip, îmi făceam cont pe forumul Vama Veche pe care îl citeam de ceva timp. Tot atunci începea să mi se zică „hoinarul”, iniţial „călăuza” pentru rolul de GPS prin Şcoala Centrală (cine a fost cu noi în liceu ştie cum era cu sălile).

La 16 ani formam o gaşcă cu Răzvan şi Edi şi începeam să facem pe arhanghelii. A fost o serie de „prime” de la primul chiul până la prima beţie şi primul scandal mai serios.

La 17 ani a urmat o altă serie de „prime” cu sau fără Edi şi Răzvan. Tot atunci începeam să muncesc, câştigam primii bani şi începeam să interacţionez foarte mult cu gaşca Vama Veche. O gaşcă cu ‘seniori’ ca Alexunu sau Vlad Georgescu. Tot atunci îl cunoşteam şi pe Alex şi începeam să lucrăm împreună.

La 18 ani mă hotăram să nu mai dau la medicină, pentru că nu mă apucasem de meditaţii la biologie şi chimie din motive de lene. Alegeam comunicare şi relaţii publice la sfatul şefei de an de la CRP. Un an mai târziu aveam să devin şi eu şef de an, la rându-mi.

La 19 ani eram acţionar de firmă şi Director General. Îmi luam permisul şi începeam să cutreier oraşul în lung şi în lat. Ajungeam rar pe la facultate şi când o făceam eram îmbrăcat la costum şi cu laptopul după mine. Tot atunci participam la Olimpiadele Comunicării (unde le cunoşteam pe Ligia, Miruna şi Simona – în ordine alfabetică), refuzam primele 2 oferte de job, una în agenţie şi una la client şi intram la Şcoala ADC. Probabil cel mai bun an din istorie, cu Olimpiadele, jobul şi ADC-ul al cărei absolvent cel mai tânăr eu eram.

La 20 de ani intram în DaAfaceri la insistenţele Simonei şi relansam InConcert.ro. Tot atunci cunoşteam foarte multă lume din online şi aveam prima discuţie mai lungă cu Bobby. Tot atunci primeam o propunere care mă lăsa mască. Şi tot atunci apăream prima oară la ApropoTV.

La 21 de ani aveam parte de cea mai mişto aniversare din câte au fost, cu o mulţime de oameni dragi. Nu toţi, dar foarte mulţi. Tot atunci eram foarte aproape de multe chestii pe care nu reuşeam să le obţin.

La 22 de ani scriam postul ăsta şi promiteam solemn să îl actualizez în momentul în care mai era ceva de zis (mi s-a suflat în cască – tot atunci apăream a doua oară la ApropoTV, motiv de miştouri în blogosferă).

Vai cât am scris. Şi cât am omis. Asta a fost aşa la prima mână, că aş putea să povestesc cât o viaţă de om. Şi asta ar fi doar la rezumat. Leapşa merge la Carmen, Alina CST şi Hilke. Leapşă de fete, v-am zis. Mulţumesc Dani 😀