După cum vedeţi, FRF vinde bilete pe principiul „primul venit, primul servit„. Probabil că şi alte zicători româneşti îşi fac loc în viaţa echipei naţionale:
– la ieşirea de pe stadion se merge pe principiul „Cei din urmă vor fi cei dintâi”
– biletele se vor pune în vânzare dimineaţa, astfel încât „cine se trezeşte de dimineaţă departe ajunge”
– stadionul este dotat cu sistem de supraveghere; în cazul unor distrugeri, nu uitaţi că „aşchia nu sare departe de trunchi”
– vă recomandăm să cumpăraţi singuri biletele, nu să vă bazaţi pe prieteni, pentru că „ce-i în mână nu-i minciună”
– la sosirea pe stadion spectatorii sunt sfătuiţi să-şi cureţe scaunele, deoarece „cum îţi aşterni, aşa dormi”
– nu se recomandă achiziţionarea de bilete pentru necunoscuţi, pentru că „cine sapă groapa altuia cade singur în ea„