Prin octombrie nişte bloggeri s-au strâns să construiască case undeva în Prahova. Nu pentru ei, ci pentru nişte oameni care aveau nevoie de un acoperiş. Totul în cadrul proiectului BigBuild. Din păcate n-am putut să ajung la acţiunea respectivă, deşi mi-ar fi plăcut. Poate nu par, dar sunt destul de gospodar şi îmi place să meşteresc tot felul de chestii prin casă.

Pe la mijlocul lunii decembrie cei de la Habitat for Humanity (ONG-ul care a venit cu iniţiativa) au câştigat cu BigBuild premiul “Proiectul de voluntariat al anului 2011 în domeniul social” la Gala Naţională a Voluntarilor. Totodată a fost pornită o nouă etapă, pentru 3 familii din judeţele Mureş, Călăraşi şi Giurgiu. 

N-am scris la momentul respectiv pentru că nu sunt fan al acestor demersuri sociale venite în preajma sărbătorilor. Mi se pare într-o oarecare măsură o formă de şantaj emoţional. Nimeni nu vrea să stea cu cozonacul în nas gândindu-se la oamenii care au avut ceva mai puţin noroc. E nedrept să ridici problema unor oameni amărâţi doar în preajma sărbătorilor, aşa cum se întâmplă în majoritatea cazurilor. Astfel, ca să facem sărbătorile unor oameni amărâţi mai frumoase, suntem înconjuraţi de mesaje despre sărăcie şi necaz, lucru care nu mi se pare deloc productiv.

Însă acum, că am mâncat, am băut şi ne-am făcut sărbătorile în tihnă, cred că ne putem îndrepta atenţia şi spre alţi oameni.

Din fericire, campania “Adevărul este în inima ta” continuă până pe 31 ianuarie. Scopul este strângerea de fonduri pentru ajutorarea a 3 familii care au nevoie de locuinţe adecvate. Puteţi dona 2 euro printr-un SMS la 859 (în reţelele Orange, Vodafone şi Cosmote). Mai multe detalii pe habitat.ro

După 31 ianuarie, urmează să se adune iar o serie de bloggeri pentru o nouă etapă de #construim. Probabil după ce se face mai cald. La momentul respectiv sper să pot participa.