În clasa a 9-a, Ruxandra Coman era o tipă care nu ieşea cu nimic în evidenţă. Energică, zâmbitoare, dar destul de tăcută, Ruxandra era mai mult wing woman. O adolescentă care nu anunţa nimic, dacă ar fi să folosim un clişeu de presă. După ceva timp şi-a descoperit pasiunea pentru actorie şi a intrat în trupa de teatru a şcolii. Vreo 2 ani mai târziu reuşea să ia note mari la română recitând poezii într-un stil care chiar îţi făcea pielea de găină.
A dat la UNATC, a intrat şi a început să joace. Mai întâi pe la facultate, unde a fost colegă cu Ioana Blaj şi Victoria Răileanu. O generaţie care va fi mare, veţi vedea.
La sfârşitul anului trecut, Ruxandra ne-a chemat la un nou spectacol, de data asta în club Big Mamou. Acasă, în regia lui Răzvan Ropotan. Un „one-coman show”, după zice chiar ea. Vreo 2 ore de teatru modern, într-un spaţiu neconvenţional. Fix ce nu-mi place mie. Am mai spus-o, pentru mine teatrul înseamnă o scenă şi decoruri, înseamnă o mulţime de actori şi înseamnă un subiect cu oarecare istorie, în niciun caz ceva contemporan. Am fost s-o văd pe Ruxandra mai mult de dragul ei.
Dar am avut surpriza ca în locul colegei tăcute din banca a 4-a să găsesc o tânără actriţă care reuşeşte să ţină în mână publicul vreme de aproape 2 ore. Un spectacol în care râzi cu gura până la urechi şi în secunda următoare te opreşti şi cazi pe gânduri.
Un monolog, ca toate monoloagele de altfel, depinde foarte tare de actor. Dacă textul e bun, nespus cum trebuie nu transmite nimic. Însă Acasă are parte şi de text, şi de actor.
Showul e interactiv, uneori incomod – fără să fie obraznic, şi vă va scoate cu siguranţă din zona de confort. Dar e o experienţă foarte puternică. Pe drumul de întoarcere vă veţi simţi fie puternic indignaţi de ceea ce aţi văzut, fie fermecaţi de piesă şi jocul actoricesc. Rămâne doar să mergeţi şi să vedeţi. Acasă se joacă lunea viitoare, pe 30 ianuarie, tot în Big Mamou, de la 20:30. Intrarea e 10 lei.
