În această dimineaţă am ajuns la un articol care făcea referire la cartea lui Ruth Benedict – Cultura şi comportamentul la români.

Lucrarea este un studiu antropologic datând din 1943 şi realizat în contextul celui de-al doilea Război Mondial. A pus bazele noţiunii de antropologie la distanţă şi, mai important, e despre români. Şi pentru că citind literatura interbelică am ajuns la concluzia că românii nu s-au schimbat prea mult ca popor, sunt convins că lucrarea e la fel de actuală.

Problema e că nu am găsit-o pe nicăieri. Mi-aş dori să-mi daţi de veste dacă o găsiţi pe undeva (fie pe net, fie că o aveţi prin bibliotecă). Traducerea în română e apărută în 2002 la editura Criterion Publishing. Merge şi o variantă în engleză (poate un ebook? 😀 ).