Clujul ne-a întâmpinat cu ceva ploaie, dar asta nu ne-a împiedicat să ne plimbăm pe la câteva dintre brandurile extrem de cunoscute ale oraşului.

Am început turul cu o vizită la Primăria Cluj-Napoca, unde l-am întâlnit pe fostul premier Emil Boc. După Gheorghe Ştefan, e al doilea primar care se întâlneşte cu bloggerii în decurs de o săptămână.

Au urmat vizite la Farmec (unde am văzut cum se fac tot felul de creme, săpunuri lichide şi produse de curăţat şi ne-am făcut after shave secondaţi de celebra doamnă Jofi), fabrica Jolidon (unde am aflat mai multe despre eforturile de a intra în online, progresele ce s-au făcut comparativ cu anul trecut şi strategia pentru anii viitori) şi Electrogrup (unde am aflat o grămadă de chestii despre energie şi soluţii green dar şi despre Seenow.ro – un serviciu video despre care puteţi citi mai multe aici).

Voi reveni cu detalii despre fiecare oprire, însă deocamdată am ajuns la o concluzie. Cluj Brands Tour n-ar trebui organizat de TvDece şi în niciun caz n-ar trebui să fie cu bloggeri. Ar trebui să fie un program în cadrul căruia toţi copiii din oraş să participe (şi se poate aplica în multe oraşe). Mulţi nu ştiu încă de mici ce vor să facă, iar unii dintre ei îşi pot descoperi în felul ăsta pasiunile.

N-o să ne aşteptăm ca toţi să ajungă oameni de PR sau CEOs, aşa că trebuie să le prezentăm diferitele opţiuni pe care le au în viaţă. Eventual asta ar funcţiona şi ca stimulent pentru şcoală. De exemplu, domnişoarele şi doamnele care lucrau în zona de creaţie de la Jolidon sunt toate absolvente ale Şcolii de Arte, unii copii îşi vor dori să ia acea cale. Sau, inspirate de doamna Jofi, alte copile poate că vor dori să ajungă la Farmec în departamentul de cercetare şi vor studia pentru asta din greu.

Fără să cultivăm munca n-o să avem niciodată rezultate programabile, iar deocamdată la noi nu există o cultură a muncii. Asta şi pentru că ideile importante nu vin din zona instituţională, ci din mediul privat.

Cluj Brands Tour este un eveniment TVdece realizat cu spijinul Primăriei Cluj-Napoca. Sponsori principali: FarmecNapolactUrsusJolidonElectrogrupArobsLiliacGimmyLumea lumânărilor. Partener media: 24 FUN Cluj. Parteneri: Hotel AthosBistro MaitresseAutonom Rent-A-CarWebfactor