Vineri, în a doua zi de ClujBrandsTour, am început traseul la Lumea Lumânărilor, undeva într-o clădire industrială de pe la marginea Clujului. Un atelier plin de ceară parafină şi o mulţime de lumânări pregătite pentru sezonul de iarnă. Toate sunt pictate manual şi turnate în nişte forme de silicon. Evident, e extrem de multă muncă, însă afacerea a crescut uşor-uşor în ultimii ani. Ruxandra, lumânăreasa şefă (după cum scrie pe cărţile de vizită), a învăţat meserie de la un austriac. Mai apoi şi-a deschis propria afacere şi de curând a crescut capacitatea de producţie. Majoritatea comenzilor vin de la firme (pentru cadouri corporate) şi din personalizarea lumânărilor pentru nunţi şi botezuri.

Sunt convins că peste un an, la următoarea ediţie Cluj Brands Tour, vom găsi şi mai mulţi oameni în echipa de producţie. E genul de business care se face cu zâmbetul pe buze şi pe care l-aş vrea replicat la fiecare colţ de stradă. Cred foarte mult în acest tip de business mic şi sunt convins că astfel de idei reprezintă o soluţie reală pentru economie.

Am încheiat ziua cu o afacere aflată la polul opus. Arobs Transilvania Software a început în 1998 la iniţiativa câtorva programatori. Am auzit pe cineva care povestea că a ajuns în firmă pe vremea în care erau doar 7 angajaţi. Acum sunt aproape 400, au 3 sedii în Cluj şi o filială în Bucureşti. E genul de business care a crescut cu extrem de multă muncă, clasica poveste de succes începută aproape din nimic. Au tot felul de soluţii IT – de la development de aplicaţii, tracking prin GPS pentru flotele auto, un brand propriu de dispoziţive GPS – Smailo, aplicaţii pentru booking de hoteluri şi o grămadă de alte servicii.

Vor lansa o tabletă Smailo în următoarea lună şi au o serie de alte direcţii în care intenţionează să extindă afacerea.

Când i-am vizitat noi aveau pe bancul de teste nişte plăci componente ale computerului de bord pentru o maşină de lux nemţească. Lucrează cu mai multe mărci din Germania şi testează tot felul de componente, unele dintre ele fabricate la Sibiu! Şi vorbim de piese importante, precum cele care alcătuiesc computerul de bord şi acţionează geamuri, faruri etc.

Cei de la Arobs au ajuns la un nivel destul de înalt pentru un business românesc, colaborează cu o grămadă de companii din afară, îşi vând produsele şi serviciile în vreo 14 ţări, ba chiar au şi un bar pentru angajaţi la subsolul sediului central!

Două afaceri total diferite (atât prin domeniul de activitate, cât şi prin gradul de dezvoltare) care te ajută să fii ceva mai optimist. Probabil că pe măsură ce aceste afaceri se vor dezvolta, urmează să se schimbe şi alte lucruri prin ţara asta. În bine, evident.

Cluj Brands Tour este un eveniment TVdece realizat cu spijinul Primăriei Cluj-Napoca. Sponsori principali: FarmecNapolactUrsusJolidonElectrogrupArobsLiliacGimmyLumea lumânărilor. Partener media: 24 FUN Cluj. Parteneri: Hotel AthosBistro MaitresseAutonom Rent-A-CarWebfactor