Ieri, când toată lumea se pregătea de meciul de fotbal dintre Steaua şi Molde (ok, toată lumea mai puţin dinamoviştii), am descoperit pe contul de Facebook al lui BTO un subiect foarte interesant. Un scandal mondial se desfăşoară în jurul nostru şi noi habar n-avem, suntem total pasivi!
Anglia acuză România că a trişat la Campionatul Mondial de Pescuit de crap!
Am fost total răvăşit de această dispută întreaga seară. Mai mult, când credeam că mi-am mai revenit, citesc în ProSport un titlu pe prima pagină: Mafia crapilor: au trişat românii?
Sunt convins că toţi pescuitorii la crap stau cu sufletul la gură acum, deşi în urmă cu puţin timp se bucurau de glorioasa victorie înregistrată de echipa noastră. Oare care va fi deznodământul? Ce surprize ne mai rezervă viitorul? Oare s-a implicat şi mafia pariurilor în acest scandal? Şi dacă da, au fost în vreun fel implicaţi crapii în aranjamentele murdare pe care se presupune că le-au făcut ai noştri?
Încă mă gândesc dacă să trec în recapitularea săptămânii subiectul, sau să aştept decizia Comitetului Internaţional de Pescuit. Mai multe detalii aici.













6 comentarii. Leave new
Probabil pescarii nostri au folosit substante dopante interzise care i-au ajutat sa stea treji mai mult timp pe malul baltii.
Pescarii englezi bautori de ceai n-au avut nicio sansa.
Daca vor fi descoperiti vinovati comisia le va retrage cele 7KG de pestisori aurii cu care romanii au venit acasa.
Râdem şi glumim, dar fix ieri la ora de care spui tu se întâmplau lucruri: http://www.automarket.ro/stiri/ford-inchide-trei-fabrici-in-europa-dupa-genk-urmeaza-southampton-si-47499.html
Ştii ce înseamnă asta? 🙂
Da, am citit pe Promotor.ro un material pe larg de la Adi Mihaltianu 🙂
Fiind un articol vesel, o sa-ti raspund in aceeasi nota: inseamna ca englezii au fost si batuti, si cu banii luati 😀
:)))))))
Deci nu ştii. 🙂
Nu stiu, dar daca imi spui, o sa stiu.