În toată problema Voyo vs. Vplay cred că sunt două aspecte care nu au fost discutate îndeajuns. Primul a fost adus în discuţie de Radu Dumitru şi sunt 100% de acord cu el. Din păcate, Moise Guran nu e singura persoană cu o notorietate ridicată care comite astfel de greşeli. Chiar şi Bogdana Butnar (ca să dau doar un exemplu din zona online) are momente în care admite în mod public folosirea serviciilor ilegale de streaming. Mi se pare o mare greşeală de la nişte oameni care ar trebui să înţeleagă că au nişte responsabilităţi în plus venite la pachet cu celebritatea.
Un alt aspect e legat de motivaţia demersului celor de la Pro. Toată lumea a interpretat demersul ca pe o încercare disperată de a salva Voyo (sau de a creşte numărul de abonaţi acolo). Într-o mică măsură e corect, dar miza e legată de fapt de producţiile în care cei de la Pro investesc o mulţime de bani. Nu pentru How I met your mother şi Two and a half men vor ei să închidă Vplay, ci pentru Las Fierbinţi, Pariu cu viaţa, Tanti Florica, Românii au talent etc.
Consider că acest atac e menit să-i scuture puţin pe ownerii de astfel de siteuri care să nu mai fure de la români. Dacă vă amintiţi, a mai fost un val de sesizări şi în urmă cu vreun an, la primul sezon de Românii au talent. S-au scos producţiile Pro, apele s-au liniştit.
Pro-ul nu vrea să ne ia Mad Men şi să ne bage pe gât Las Fierbinţi, ci vrea ca oamenii care îşi doresc să se uite pe net la serialul românesc să dea câţiva euro pentru asta. În ceea ce priveşte serialele străine, cred că îi doare în cot pe Sârbu, Costi Mocanu şi Orlando dacă sunt piratate sau nu. Nu e business-ul lor. Serialele transmise în State sunt şi vor fi mereu piratate pentru că oamenii îşi doresc să vadă cele mai recente episoade cât mai repede. La fel si cu filmele, motiv pentru care Media Pro a şi ieşit din business-ul asta (odată cu vânzarea Muvix).
Din punct de vedere al costurilor, nu e rentabil să aduci seriale mişto pe TV, pentru că nu le poţi aduce în timp real. Nici măcar în UK, unde e o piaţă mult mai mare decât în România, serialele nu sunt disponibile în timp real – ci se difuzează cu întârziere de un sezon. Or asta e prea mult pentru utilizatorul român care piratează şi nu mai e deloc interesat mai apoi să vadă pe TV. Asta se traduce prin ratinguri mici şi bani puţini încasaţi din publicitate. Şi-atunci singura soluţie e să vii cu producţii originale, care să nu existe pe torrente când le dai tu la TV.
O altă soluţie ar fi ca marile reţele din afară să vină în România şi să difuzeze pe canalele proprii serialele, cam cum face HBO cu The Newsroom. Totuşi, e puţin probabil (a se citi: „imposibil”) să vină CBS, NBC, AMC şi alţii în România, pe o piaţă atât de mică.
8 comentarii. Leave new
Îmi vine greu să cred că cineva se uită pe Vplay&Co la serialele produse și difuzate de Pro TV. Sincer, până acum nu am auzit pe nimeni discutând despre ele, în cercul meu de prieteni. 🙂
Marius, si crezi ca cercul tau de prieteni e definitoriu pentru o piata de 10 milioane de utilizatori? 🙂
Nu sunt sigur da’ cred ca Sky are licenta sa dea seriale a doua zi dupa ce au fost difuzate in US. Asta si pentru ca o difuzare in timp real ar fi ciudata, cine s’ar uita la mad men la 4 dimineata?
In rest, daca ai dreptate, nu vad ce model de business a urmat Pro in cazul asta. Cred ca doar Showtime (Dexter, Episodes, Californication) ofera produsele proprii contracost, dar pana si ei au episoade mai vechi oferite gratuit. Ma asteptam ca voyo sa se transforme intr’un fel de lovefilm orientat doar spre streaming sincer.
Dupa investitia in zonga sunt curios daca vodafone se va alatura luptei impotriva pirateriei. O sa fie interesant sa vedem cum vor face cele doua companii lobby pentru legi mai dure si care va fi reactia publicului.
Oh, stai linistit cu Zonga. Vodafone are un business mult mai simplu acolo. Nu le pasa lor de piraterie. Miza e legata de aplicatii si, in fond, de abonamentele de date. Iti faci abonament la Vodafone pentru ca ai trafic nelimitat la zonga pe telefon. Asculti muzica, iti iei si aplicatia Cinemagia branduita Vodafone, te dai pe Facebook, faci trafic de date. Lor le intra banii si aia e.
Prin primavara a explicat un reprezentant al Vodafone pe la ZF Mobilio ca ei investesc acum foarte mult in aplicatii. Trebuie sa-ti dea cat mai multe motive sa cumperi abonamente de date. Fara aplicatii interesante nu stai decat pe Facebook si mai cauti una-alta.
In rest, nu ma refeream la o difuzare in timp real, ci la o difuzare „la zi”. Sa pot vedea saptamana asta episodul care a aparut luni din Boardwalk Empire, nu peste 2 ani.
Atunci iti spun sigur ca in UK Sky da in timp real (inclusiv Boardwalk Empire). Da’ un abonament complet la Sky e 40 de lire pe luna cred, ceea ce include acces la tot continutul pe care il ofera, oricand, oriunde ai acces la net (iti dau un stick usb cum sunt alea pentru net de la huawei pentru vodafone). Au si abonamente mai ieftine, fara acces la continutul de net. Cam la asta ma asteptam de la Pro sincer.
nu m-am prins:
care a fost aspectul pe care Radu Dumitru l-a adus in discutie si alti 100 de bloggeri nu indeajuns? faptul ca vplay pune pe net filme piratate? lol
Faptul ca anumite persoane publice n-ar trebui sa declare „pe fata” ca folosesc vplay. Eu sunt convins ca am fost foarte clar in articol.
Voi nu faceți diferența între a vizualiza ceva pe un site și a descărca iar, ulterior, a redistrbui acel conținut. E moralism românesc să spui că cineva ar trebui să sape și să vadă dacă site-ul web pe care vizualizează ceva funcționează legal și, mai mult, dacă are licență pentru ceea ce distribuie. Adică Moise Guran trebuie să aibă grijă ce spune în public, dar voi nu?
Cât despre piraterie, e foarte clar. Luăm pentru că se poate. Mi-a spus odată un coleg referitor la filme: ”dacă le găsesc piratate, de ce să cumpăr?” – și așa e. Mai mult, văd că e ultimul trend ăsta cu serialele. Nici n-au apucat ăia să-l toarne, că românul trebuie să-l aibă pe laptop.
În rest, nu rentează să aduci seriale în România pentru că românul nu poate să vadă 3 episoade pe săptămână. El trebuie să se uite la o serie întreagă într-un weekend că, vorba aia, uită ce s-a întâmplat în episoadele prcedente. Eu unul sunt invidios că lumea are atâta timp liber încât să se uite la atâtea seriale. Trebuie să plătesc o consultanță la dl. Murgeanu, că nu-mi orqanizez bine timpul.