După ce s-a prelungit de o grămadă de ori termenul limită de terminare a parcării de la Universitate, astăzi a avut loc marea inaugurare. Anunţată pentru ora 11:00, tăierea de panglică a durat mai bine de 3 ore. Am trecut prima oară la 12:30 fiind convins că o să pot folosi minunea de sub statui. Încă o ţeapă de la Oprescu, care a deschis când a avut el chef, după ce s-a pozat pentru toate publicaţiile. La intrările de la Biserica Rusă şi de lângă Spring Time erau postaţi poliţişti care opreau accesul în parcare.

Am mers până la urmă tot în parcarea de la Inter (care era full) şi m-am întors plin de spume în Centrul Vechi.

Pe la 2 şi ceva am trecut iar pe lângă parcare şi intrarea de lângă Biserica Rusă era blocată de un camion al agenţiei de BTL care organizase evenimentul de inaugurare. Ca să nu mai spun că încă se lucra la ora 14:00.

Aş fi vrut să folosesc parcarea şi să fac ceva poze, dar aveam lucruri mai importante de făcut. După cum vedeţi în poza de mai sus, parcarea are şi încărcare electrică.

Din ce-am văzut prin presă, preţul e de 2,5 lei pe oră, adică fix ca la parcarea Dali de la Inter. Singurul avantaj e că parcarea asta e mai apropiată de Centrul Vechi. Bună dacă mergi acolo, proastă dacă ai treabă la TNB/Inter sau în împrejurimi. Bine măcar că în weekend şi după orele 20:00 e doar 1 leu pe oră. Probabil că va fi foarte aglomerată, dar măcar se mai eliberează zona la suprafaţă. În primele 2 săptămâni parcarea va fi gratuită.

Abonamentele full time sunt 500 de lei, în condiţiile în care la Inter costă doar 400 de lei. N-am înţeles cum au gândit diferenţa asta.

Nişte poze şi alte detalii pe Mediafax. Revin zilele astea, după ce reuşesc să şi parchez acolo.