Încă nu pleacă de pe Facebook, dar încep să-şi strângă jucăriile.

Prin septembrie Facebook modifica algoritmul EdgeRank, cel care stabileşte cele mai importante statusuri ce trebuie afişate în Newsfeedul utilizatorilor.

Teoretic, toată lumea ştia că mesajul pe care îl transmite un brand ajunge doar la o parte din fani. Dar Facebook ne-a ajutat să ne amintim asta zilnic după ce au introdus statisticile pentru fiecare status în parte. O mişcare psihologică, urmată de promoted posts. Total întâmplător, imediat după asta s-a dovedit că EdgeRankul s-a schimbat şi reachul a devenit şi mai mic (de pe la 16% la 10%). Evident, asta n-are legătură cu opţiunea Promoted Posts. Sau cel puţin asta spun oficialii Facebook, totul e pentru combaterea spamului. Dar băieţii lui Zuckerberg admit că singura soluţie e să-ţi promovezi pe bani statusurile dacă vrei ca fanii tăi să le vadă (fanii tăi, ăia pentru care ai plătit să-i faci să dea like).

Mark Cuban, un băiat care are o gramadă de afaceri în SUA (şi o echipă de baschet printre ele), e nemulţumit că trebuie să dea bani de două ori. Sunt convins că nu e singurul.

“Again, why would a brand invest in getting likes they can’t reach without paying a premium?”

Şi încă o idee mişto:

“Brands have invested in getting consumers to like their Facebook page with the presumption that every like is created equal, that the brand can reach the user easily. That is not the case.”

Clar din toată povestea asta e că Facebook trebuie să scoată bani într-un fel. Din punctul meu de vedere şi-au ales o strategie proastă şi se duc la vale mult mai repede decât m-aş fi aşteptat. La fel de clar e că brandurile au un fanbase pe care trebuie să plătească (din nou) ca să-l activeze. Chestia asta a nemulţumit tot mai multă lume şi de-asta citim de vreo 2 săptămâni numai articole pe tema asta.

Partea proastă e că noi n-avem soluţii. Mark Cuban a zis că ia în calcul concentrarea comunicării pe alte reţele – Tumblr, Twitter etc. Chiar dacă nu pleacă de tot, îşi cântăresc opţiunile. Noi avem Facebook cu 5.1 milioane de conturi şi o serie de alte reţele sociale cu 10-15-20.000 de conturi active. Diferenţa e uriaşă, aşa că momentan rămânem blocaţi. Şi redescoperim blogurile de companie, siteurile, newsletterele sau alte variante pre-Facebook.