La mijlocul lunii octombrie LinkedIn anunţa introducerea anunţurilor sponsorizate în limba română. Am simţit nevoia să testez terenul, mai ales după ce o prietenă s-a plâns că e foarte ineficient şi scump. Pentru că n-avea sens să promovez blogul, am făcut o campanie pentru pachetul Social Media Start.

La deschiderea contului plăteşti o taxă de 5 dolari, care mai apoi ajung în bugetul de campanie şi pot fi folosiţi pentru cumpărarea de clickuri.

Targetarea

Într-adevăr, poţi să targetezi foarte bine, sunt o mulţime de opţiuni: în funcţie de ţară, în funcţie de companie (poţi selecta o anumită companie sau o companie dintr-un anumit domeniu, ba chiar şi mărimea companiei), în funcţie de job title (de pildă, poţi să afişezi reclamele doar oamenilor din poziţii de conducere CEO, CFO etc.), în funcţie de educaţie, skilluri şi grupuri. Bineînţeles, există şi targetare în funcţie de sex şi vârstă.

Din ce-am auzit prin vecini, nu poţi rula un ad dacă în target audience ai sub 1000 de membri, deci degeaba targetezi fix ce-ţi trebuie dacă ai insuficienţi membri. Eu am setat doar ţara şi am avut o audienţă estimată la 200.000 de membri. Nu prea e la fel cu ce zicea în mailul iniţial (600.000 de membri). Nu m-am prins de unde vine diferenţa, dar nici nu mi-am bătut foarte tare capul cu problema asta.

Rezultate

După cum puteţi vedea şi în imaginea de mai sus (click pentru mărire), 100.000 de afişări şi 36 de clickuri. 0.046% CTR pe un ad, 0.028% pe celălalt. Să zicem că pot fi modificate adurile şi crescut puţin CTRul. Cât? Maxim până la 0.08%. De ce? Pentru că lumea din România nu stă pe LinkedIn.

Din cele 36 de clickuri au fost 2 leaduri, adică doi dintre oamenii care au dat click au cerut mai multe detalii prin formularul LinkedIn. Nu s-au transformat în vânzări, ba chiar cred că dăduseră click pe opţiunea de Lead din greşeală sau pentru că nu ştiau despre ce e vorba. Iar restul clienţilor noi din perioada campaniei n-au venit din LinkedIn, că i-am întrebat.

Costuri

E scump. 2 dolari clickul, asta e suma minimă pe care o poţi seta. Am avut un cupon de 50 de dolari şi am mai băgat vreo 20 pentru o campanie de 2 săptămâni, cu o limită de 10 dolari pe zi.

Teoretic n-ar fi aşa scump, pentru că se presupune că vinzi mai uşor. Practic n-am vândut nimic şi am cheltuit 72 de dolari.

Concluzie

Problema cea mare nu e legată de preţ, ci de specificul pieţei de la noi. În România lumea nu prea stă pe LinkedIn. Intră, se uită la un profil, caută pe cineva, dau un Endorse (de când s-a introdus opţiunea) şi închid. Habar n-am care e Average Time on Site pe LinkedIn, dar sunt convins că în România e foarte mic. Şi-atunci e foarte greu să-ţi vadă oamenii anunţurile.

Nu ştiu în ce condiţii aş recomanda LinkedIn Ads, înclin să cred că nu le-aş recomanda deloc. Sunt scumpe şi (cel puţin deocamdată) total ineficiente.

PS: Dacă a avut cineva o experienţă mai bună, chiar mi-aş dori să ne-o împărtăşească.