Recent, m-am întâlnit cu niște oameni despre care am scris niște articole nasoale pe blog acum ceva timp. Și am fost surprins să observ că încă îmi purtau ranchiună pentru că le-am taxat greșelile la momentul respectiv.

Ok, înțeleg să te deranjeze pe moment, că nimănui nu-i place să fie pus la colț, dar să treacă niște ani și să ai o problemă cu mine nu demonstrează decât că ești fie prost, fie ignorant. După un timp, ar fi normal să-ți dai seama că ai greșit și să te superi pe tine, nu pe mine.

În loc să-l înjur pe Novac pentru că m-a corectat aici și să mă supăr pe el, nu e mai logic să mă supăr pe mine că nu m-am documentat suficient?

Enervează-te pe tine, că ai făcut tâmpenii, nu pe ăla care a arătat cu degetul prostiile tale.