Ironia filmului românesc

Cred că numai cinematografia românească putea să dea un film în care un om politic de nimic joacă rolul unui amărât într-un film care critică întreaga clasă politică. Am râs la faza cu „acum e independent, dar acum a uitat de noi, a uitat de unde a plecat! – O ţară în care speranţa încă trăieşte” şi apoi cadru cu Mircea Diaconu. Puţin trolling şi de la echipa de montaj.