„Paguba noastră nu e paguba mea”

În blocul în care înnoptez s-a stabilit acum ceva timp că nu se mai iau în calcul apometrele. Deşi toată lumea are aşa ceva, oamenii au stabilit că n-are sens să le folosească, din moment ce mulţi nu declarau consumul corect, iar controalele se făceau prea rar. Se consumau, să zicem, 150 de metri cubi de apă pe scară, lumea declara 120, iar diferenţa se împărţea la numărul de persoane din bloc. Pierderi nu există, că ţevile sunt înlocuite, subsolul e lună. Aşa că oamenii au preferat să se renunţe de tot la apometre, din moment ce nu plăteau doar ce se consuma. Când am văzut prima dată foaia de întreţinere m-am speriat, se consumă lunar vreo 290 de metri cubi de apă rece şi încă vreo 240 de apă caldă. Ceea ce înseamnă vreo 7 metri cubi de persoană, 7000 de litri de apă consumaţi într-o lună. Consumul normal e de 4-5 metri cubi de persoană pe lună.

Am verificat la administrator şi se pare că intuisem corect, de când s-a renunţat la apometre a crescut consumul. Iar explicaţia e extrem de simplă: ai senzaţia că nu plăteşti tu. Am căzut şi eu în capcana asta iniţial, că doar apa e la liber, o plăteşte toată lumea. Eh, şi asta e nasol, că oamenii nu realizează (nici aici în bloc, dar nici în general) că şi ei fac parte din toată lumea. „Las apa să curgă, că nu dau consumul la final de lună, deci oricum se împarte şi plătesc mult.”

Iar chestia asta e valabilă în mai multe situaţii:

„Ce, a furat Chiliman de la mine din buzunar? A furat de la toţi.”
„Sparge unul geamuri în autobuz? Lasă, că nu le plătim noi!”

Ba da, le plătim noi. Şi geamurile, şi alea 90 de milioane furate de Vanghelie, şi cei 670 de milioane de la soacra Flavia, toate ajung, cumva, pe nota noastră de plată. Doar că n-avem ochi să vedem asta.

PS: Ştiu, oamenii civilizaţi au apometre cu citire radio, ca să nu mai existe discuţii.

Foto: Water meter via shutterstock