in Casual stuff

Mania persecuţiei la antreprenorul român

Am un respect deosebit pentru orice om care ia calea antreprenoriatului, mai ales dacă alege să facă asta în România. Îi caut cu disperare în jurul meu şi încerc să fur cât mai mult de la fiecare. Cei mai mulţi sunt oameni de toată isprava, dar mi s-a întâmplat să dau şi peste specimene care au impresia că fac lumii întregi o favoare pentru că s-au apucat ei de antreprenoriat. Oameni care consideră că nimeni n-are dreptul să critice un produs dacă n-a muncit la el. Eh, gigeii ăştia pe care i-am întâlnit virtual zilele trecute sunt dincolo de orice limită.

Faptele: un prieten de pe Facebook laudă ceva business mic cu roşii bio. Că sunt bune, că sunt crescute în pământ bun, că sunt ca pe vremuri. La care eu i-o arunc amical: Hăhăhă, bă, roşiile nu cresc în pământ, că nu sunt cartofi! Doar că n-am zis-o direct aşa, că nu suntem sălbatici. Ce înţelege antreprenorul român persecutat? Că neg „biodiversitatea” din roşiile lui. Răspunsurile cu roşu sunt ale specimenului. Nu dau mai multe detalii pentru că respectivul prieten de pe Facebook chiar nu are chef de scandaluri, iar ăia sunt total demenţi, o să vă daţi seama din răspunsuri (am înţeles că soţul şi soţia folosesc împreună acelaşi cont de Facebook).

Recapitulăm: un om face reclamă la un produs. Cineva de pe Facebook face o glumă care are legătură tangenţială cu produsul. Patronul face spume şi sare pe ăla cu gluma.

Aveam o mega poftă de roşii când am văzut postarea iniţială, mi-a trecut instantaneu după comentariile alea. Dar mi-a dovedit el că are roşii bio? Mi-a dovedit.

1 comentariu. Leave new

  • Da, oamenii sunt cam dusi cu pluta… Pardon, implicati. Faza e ca antreprenoriatul te schimba, cel putin in faza de inceput, un an / doi pana cand pui pravalia pe picioare si mananci… nimic, ca tot ce ai bagi tot acolo, sa creasca biznisu. Și nimeni din familie / prietenii salariati nu poate sa inteleaga prin ce treci. Poti sa ajungi la un nivel de disperare care sa scoata monstri din tine, vezi patania pe care ai relatat-o. Nu zic ca e ok, ca nu e deloc, tine si de caracterul omului, insa am asa… un pic de intelegere pentru „colegii de suferinta”.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Meniu