S-a dus și ediția a 10-a de PLAI, iar anul ăsta chiar cred că s-au aliniat planetele. N-a plouat, lumea a venit în număr foarte mare sâmbătă, artiștii care au urcat pe scenă au sunat aproape perfect (nu știu cine se ocupă de instalațiile de sonorizare la PLAI, dar cred că e mare meșter).
În timp ce mă plimbam zilele trecute prin Muzeul Satului Bănățean mă gândeam că nu am parte decât de o jumătate din experiență, din ceea ce înseamnă PLAI. Și nu pentru că n-aș fi avut acces la ceva, ba din contră, organizatorii au permis presei să vină și în backstage, ne-au luat în gazdă și ne-au tratat excelent, ca în fiecare an. Doar că PLAIul nu înseamnă 3 zile de concerte și activități culturale, ci luni de muncă. Eh, munca aia, fiorul de voluntar mulțumit că a pus umărul la ceva frumos mi-a lipsit mie. Știu feelingul de la Ideo Ideis și mă uitam cu o mică urmă de invidie la voluntarii care se plimbau fericiți prin Muzeul Satului Bănățean, cu zâmbetul ăla tâmp pe care l-aș recunoaște oriunde.
Știu că nu e posibil să am parte de experiența completă (sau, cine știe, poate mă mut la Timișoara 😀 ), însă am înțeles cât de importante sunt lunile de pregătire ale festivalului.
Mi-e greu să-mi imaginez PLAI-ul fără Țuca și Tako drept coordonatori, nu mă așteptam să ia decizia asta, însă sper ca festivalul să continue, ca cineva să preia inițiativa. Mai sunt multe PLAIuri de organizat de-acum încolo.
Festivalul PLAI 2015 este organizat în parteneriat cu Casa de Cultură a Municipiului Timişoara şi cu susţinerea Consiliului Judeţean Timiş.
Sponsori: Grolsch, Raiffeisen Bank, Continental, Accenture, Draxlmaier, Kathrein, AQUA Carpatica, Institutul Francez Timișoara, Digi Mobil, Elba, Sar Security
Parteneri media: Digi24 și UTV