Acum câteva săptămâni am participat la lansarea oficială a noilor modele de top de la Samsung: S6 Edge+ şi Note 5. Totul s-a transmis live de la New York, iar CEO-ul companiei şi încă vreo doi reprezentaţi din top management au susţinut prezentări cu mici glumiţe şi un discurs îndreptat spre show, un model care a fost adoptat de mai multe companii în ultimii ani, pe stilul Apple. Genul ăsta de abordare a prins, deşi cred că pentru Samsung miza nu ar trebui să fie legată în niciun fel de concurenţa cu Apple.
De fapt, cred că asta ar trebui să fie miza pentru Samsung: să rămână pe locul 1 ca marketshare, să-şi crească cota de piaţă luând de la celelalte branduri care folosesc Android şi să continue să inoveze. Mai ales că Apple are o perioadă în care se concentrează mai mult pe bani şi mai puţin pe inovaţie. Nu cred că mai are sens pentru vreun producător de telefoane să încerce să atragă consumatori de la Apple, cred că în acest moment jocurile sunt făcute. Utilizatorii de Apple rămân acolo, foarte puţin fac trecerea spre Android, iar în sens invers schimbările sunt la fel de rare, mai ales din cauza preţului pe care îl are iPhone-ul.
Funcţii precum încărcarea wireless cred că trebuie să devină standard pentru toate dispozitivele, momentan mi se pare că doar Samsung face push pe aşa ceva, în timp ce alţi producători de telefoane cu Android au în gamă doar câteva astfel de dispozitive. Le găsiţi aici pe toate, dar despre asta voi reveni într-un articol detaliat. Ba chiar Samsung a lansat odată cu S6 Edge+ funcţia de Fast Charging, care îţi încarcă telefonul în doar 2 ore fără să mufezi nimic.
Husa cu tastatură sau live-streamingul direct pe Youtube sunt nişte beneficii foarte importante pentru anumite categorii de consumatori (business în cazul tastaturii, jurnalişti/bloggeri în cazul streamingului) însă cred că e nevoie de mai multe chestii cu adevărat utile pentru ca unul dintre producătorii care folosesc Android să ajungă să se diferenţieze în mintea consumatorilor.
În momentul de faţă cred că Samsung are un uşor avantaj, în special pentru că celelalte companii s-au descurcat foarte prost să-şi gestioneze resursele.
1 comentariu. Leave new
Husa cu tasatura e super:)