in Casual stuff

Cum călătoreau părinţii noştri fără GPS?

shutterstock_195205469_smallDupă o zi întreagă de plimbări prin Budapesta, mă întorceam spre hotel cu bateriile externe golite şi o mare durere de picioare. Telefonul mai avea 4-5% baterie, roamingul era activat, la fel şi GPSul, iar GoogleMaps încerca să mă ghideze pe străzile cu sens unic din capitala vecinilor. Până să mă prind eu că e nevoie de alimentare, telefonul s-a închis, la fel şi ghidajul spre hotel. Am încercat să pornesc Google Maps de vreo 3 ori pe alimentarea de la maşină dar n-am avut noroc, aşa că soluţia a fost să aşteptăm vreo 15 minute cât să se încarce bateria şi să putem continua drumul. Recunoşteam cât de cât străzile, dar n-am vrut să mă învârt minute în şir printr-un oraş al căror nume de străzi nu le puteam pronunţa.

Cât am stat pe loc mi-am dat seama ce „nepregătit” am plecat la drum. Ştiam vag numele hotelului (ceva cu Silver Center Budapest), că doar îl aveam pe mail, în rezervarea de pe Booking, reţinusem pe hartă că e lângă un parc, iar strada habar nu aveam cum se numeşte. Hartă fizică n-aveam, că la Roaming pe Zi te foloseşti de Google Maps la fel ca în ţară şi să notez numele străzii ca să cer indicaţii nici nu mi-a trecut prin cap.

Şi-apoi mi-am dat seama că părinţii noştri călătoreau fără toate aceste avantaje şi aveau vacanţe foarte frumoase. Nu le zicea harta primită de la hotel în cât timp vor ajunge pe jos la un obiectiv turistic şi nici programul de funcţionare, însă nimereau peste tot. Nu e vreo constatare nostalgică, ci mai degrabă un reality-check. Sunt recunoscător pentru toate avantajele tehnologice de care beneficiem şi abia aştept să putem avea tot necesarul de tehnologie în două dispozitive (telefon şi tabletă), sau chiar să avem un singur device pe care să-l conectăm la un monitor şi tastatură atunci când suntem la birou.

Foto: Tourist with map via shutterstock

6 comentarii. Leave new

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Meniu