După 5 ani+ de exersat treaba asta cu antreprenoriatul, am început să observ nişte tipare atunci când vine vorba de oamenii care se apucă de aşa ceva.
Faza iniţială e cea mai amuzantă, în care toţi îşi propun să rupă norii, să schimbe lumea şi să facă tot succesul din lume. 50% se întorc cu coada între picioare la statutul de angajat, oficial pentru că „s-au întâlnit cu o oportunitate prea mare”. Puţini oameni tratează chestia asta cu maturitate şi înţeleg că o să dureze un timp până va creşte acel business, timp în care e posibil să faci foamea.
După lansările cu surle şi trâmbiţe urmează o perioadă în care lucrurile se mişcă, prietenii cumpără, comunicatele de presă apărute îşi fac treaba. Boom economic, antreprenorul are impresia că gata, lucrurile s-au aşezat. Şi-apoi se termină prietenii care n-au cumpărat încă, se termină şi amicii, vecinii, oamenii din cercul extins de cunoscuţi. Şi apare disperarea. Pentru că afacerea nu merge aşa cum a mers la început, pentru că omul nu e pregătit să gestioneze o astfel de situaţie. Oricât de bun ai fi în domeniul tău, oricât de bine ai face marketing pentru produsul pe care îl vinzi, nu ai nicio garanţie că vei avea aceleaşi rezultate ca antreprenor.
Mie îmi pare rău de oamenii ăştia care fac succes pentru un brand, două, trei, construiesc departamente de la zero şi apoi iau calea antreprenoriatului crezând că e la fel de uşor, că vor face succes pentru că sunt ei foarte buni. Toţi ignoră partea cu brandul care împinge orice comunicat de presă spre publicare, nimeni nu realizează cât de greu e să iei decizii pe stomacul gol.
Momentul în care apare disperarea e foarte uşor de identificat. Mesajele de pe Facebook sunt de două ori mai dese, tonul este unul imperativ, chiar dacă rămâne prietenos. „Ştiai că poţi să cumperi din magazinul meu semne de circulaţie? Hai, nu mai sta pe gânduri, acum e momentul să cumperi un semn de STOP!”. Senzaţia generală e că omul se străduieşte prea mult. Mai multe newslettere, mai multe apeluri la dorinţa cumpărătorului de a da bani. Contexte total nepotrivite în care e menţionat businessul. (Apropo, ştiaţi că noi facem comunicare online? Hai, ştiaţi? Click aici!)
Din momentul ăsta treaba mai durează vreo 6 luni. Puţini reuşesc să întoarcă lucrurile în favoarea lor, restul se întorc în companii.
6 comentarii. Leave new
Să nu-i uităm și pe cei care, la puțin timp după start și după ce au avut oareșce încasări, se îngrămădesc să golească contul firmei pentru că, nu-i așa, ”sunt banii mei, ce puii mei!”… și pierd din vedere planning-ul pe termen mediu și constantă, la final, că nu mai au bani de investiții și / sau cheltuieli curente…
una e sa iti bata proprietarul si stomacul la usa, pentru chirie sau mancare si alta e sa pornesti pe calea antreprenoriatului avand un safetynet. fara nici o rautate. hai sa nu judecam atat de aspru deciziile lor. macar incearca. eu as judeca pe aia care raman agatati la niste job-uri pe care nu le merita si nu se prinde nimeni ca nu au ce cauta acolo
Ah, dar sunt de acord cu tine în privinţa acelui safetynet. Eu am avut norocul să am acest safetynet şi mi-a folosit foarte mult, însă e ceva ce se construieşte în timp. Pleci abia după ce ai strâns suficient şi chiar şi atunci e necesar să te sprijine familia. Ce critic eu e lipsa unei planificări, sau una făcută pe genunchi „lasă că în 3 luni începe treaba să se mişte şi o să fie totul ok”.
perfect de acord
Subscriu ?
Of. Sotul meu si cu mine suntem dintre aia norocosi, am depasit disperarea si foamea, acum incepem sa vedem si luminita de la capatul tunelului. La noi nu au cumparat prietenii si familia produsele, nu erau in target:) Cred ca si prea multa planificare din prima strica, ai sanse mai mari sa fii dezamagit, rezultatele din viata reala a afacerii nu prea se pupa cu alea din exceluri. Daca as fi stiut de la inceput cat de greu o sa fie, nu stiu daca as mai fi pornit pe drumul asta.