Vorbeam recent cu cineva despre modul în care sunt tratate noile descoperiri în domeniul farmaceutic. Orice companie are „copyright” pe formulă doar o anumită perioadă de timp, iar apoi acel medicament poate fi produs de oricine, în baza unor autorizaţii. Eh, ăsta cred că e unul dintre puţinele domenii în care mai contează câtuşi de puţin întâietatea.
În rest, nu cred că mai există vreo arie de interes public în care să mai însemne ceva dacă ai fost primul. Tehnologie? Telefoanele mobile primesc un feature în 2 luni de la apariţia lui pe piaţă la orice companie concurentă. Software? Micile companii sunt fie cumpărate, fie închise de competitori creaţi ulterior şi promovaţi agresiv.
Tradiţia într-o afacere nu mai înseamnă nimic. În ochii consumatorilor nu mai contează deloc să spui că ai fost primul sau printre primii în ceva. Tot ce contează e să fii cel mai bun azi. Nu ieri, nu anul trecut, ci chiar acum. Acest „cel mai bun” capătă o serie de nuanţe, dar ăsta e tiparul.
Uitaţi-vă şi la bloggeri. Mai ştie cineva care au fost primii bloggeri români. Nimănui nu-i pasă. Cei care încă sunt prin preajmă sunt buni acum, nu sunt citiţi în baza amintirilor.
De-aia cred că nu contează dacă te apuci acum sau peste 6 luni de vlogging. Un produs bun va aduce oricum subscriberi, iar vloggerii vechi nu vor creşte la nesfârşit, mai ales că majoritatea din ei se adresează pieţei din .ro.
În plus, uitaţi-vă ce-a păţit Meerkat. În 6 luni vor mai fi doar prin Media Recap-uri – „prima aplicaţie/reţea de live-streaming video”.
4 comentarii. Leave new
m-ai facut extrem de curios, care au fost primii bloggeri?
Dragoş Novac, Subiectiv, Supermagnet apoi Zoso and so on.
eh, au mai fost fluture, lekktor, cafeina, o tipa din israel (dintre blogurile care au contat in lista mea si au disparut). Si asta care s-a renascut din uitare:
https://lucrac2000.wordpress.com/
ah, atunci nu sunt atat de departe pe cat imi imaginam. De zoso si Subiectiv stiam. Multam!