Am nimerit întâmplător în seara asta la concertul Joshua Redman Trio, organizat în cadrul seriei de concerte Jazz Night Out. Sincer să fiu, mă aşteptam să nu înţeleg mare lucru. Ascultasem o singură melodie de pe Youtube şi mi se părea că e în categoria aia de jazz modern pe care o guşti după 35 de ani. Dar n-a fost deloc aşa 😀

Omul merge mult de tot spre swing, te face să dai din cap şi să nu poţi sta liniştit pe scaun. E genul de muzică pe care poţi s-o asculţi şi când lucrezi, merge s-o pui şi pe un soundtrack de film dar pe care e cel mai probabil să o întâlneşti într-o cafenea cool. Mi-a plăcut mult şi Joe Sanders, genul ăla de bassist care se joacă (şi) pentru public, nu doar ca să arate că ştie să tragă de corzi.

Chiar şi vizual mi s-a părut interesant trio-ul din seara asta, cu Joshua Redman foarte stilat, un gentleman şi cu Joe Sanders care s-a descălţat imediat ce a urcat pe scenă. Artiştii şi ciudăţeniile lor, nu?

Ce mi-a plăcut mult oarecum fără legătură cu concertul: n-am auzit să sune vreun telefon, n-am văzut niciun blitz de telefon sau aparat foto şi nu s-a prea aplaudat în mijlocul piesei. Şi era Sala Radio aproape plină, nu se adunaseră 15 connoisseuri rezervaţi la un concert de nişă.

Dacă vreţi să aprofundaţi găsiţi aici. Şi între timp aştept să apară setlistul, că n-am identificat toate piesele pe Youtube.