Liana Stanciu. 3 milioane de semnături. Familie. Știţi subiectul.

Ce mă intrigă pe mine e altceva decât milioanele de homofobi. Eu sunt fascinat de capacitatea de mobilizare a Bisericii (da, știu, e o asociaţie condusă de Liana Stanciu care blabla; nu, BOR s-a implicat activ în asta, deși au făcut-o la nivel micro). Campania asta n-a avut corturi, n-a avut „vizite de lucru” de la endorseri, întâlniri în pieţe și alte tactici politice.

În schimb, a avut comunităţile formate în jurul bisericilor și un alt factor important: frica. Plus o manipulare mică pentru a stârni frica.

Oamenii au fost convinși să semneze cu următorul argument: dacă nu modificăm Constituţia, în curând se vor legaliza aceste căsătorii între gay, ca în SUA și alte ţări. De parcă era asta pe agenda vreunui politican român. Poate Remus Cernea să se ocupe de așa ceva, dar nici el nu vrea să devină inamicul poporului.

Singura șansă reală ţinea de UE și adoptarea la nivel de uniune. Caz în care puteam respinge legea doar cu un referendum, deci alea 3 milioane de semnături erau inutile.

Să prezinţi „problema” căsătoriilor gay drept una iminentă este o manipulare de prost gust. Și mi se pare foarte grav că 3 milioane de români au pus botul la așa ceva. E ca și cum ar face cineva o petiţie ca să nu ne invadeze rușii luna viitoare. Deși, la cum îl știm pe Putin, asta e mult mai probabil.

1 comentariu. Leave new

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Meniu