Sună un număr necunoscut pe telefonul personal, adică ăla pe care nu îl au decât câţiva prieteni apropiaţi, familia și nici aia toată. Văd târziu apelul. Ușor contrariat, sun înapoi.
– Bună ziua.
– Da.
– Am primit un apel de la dumneavoastră.
– Da, spuneţi.
– Păi m-aţi sunat. Cine sunteţi și ce doriţi?
– Cine sunt? Radu Muntean e numele meu, de la iCredit (nu sunt sigur că așa era numele lui, dar p’acolo). Nu vă spune nimic?
– Nu.
– (ironic, gen „hai, nu mai face pe prostul”) Nu vă spune nimic iCredit?
– Nop.
– N-aveţi un credit neachitat la noi?
– N-am niciun credit neachitat la nimeni, deci în niciun caz la iCredit.
– Așa deci, ziceţi că nu… (de parcă vorbea în faţa unui juriu).
– Probabil e o greșeală, pe cine căutaţi?
– Domnule, eu am o agendă plină, de unde să știu exact cine sunteţi? Caut oameni care au credite neachitate la iCredit. Și până una-alta nu v-aţi prezentat, eu m-am prezentat, dumneavoastră cine sunteţi? Că cine sună se prezintă întâi!
În punctul ăsta mi-am dat seama că discuţia e de un absurd tembel, așa că am renunţat:
– Domnule, sunt exact persoana pe care aţi sunat-o mai devreme, dar e clar că nu cea pe care o căutaţi așa că e irelevant numele meu. La revedere!
N-am pe nimeni în familie cu credit la ei, abonamentul respectiv nici nu e pe numele meu, e pe o firmă, dar eu tot nu vreau să le dau bani. Și îi evit ca un nesimţit!
2 comentarii. Leave new
deci nu vrei să achiți creditul…
Si zici ca nu stii nimic de iCredit, nu? hmm